Liberalii intervin pentru eliminarea Declaratiei 600

news

Presedintele PNL, Ludovic Orban, i-a solicitat, vineri, ministrului Finantelor, Ionut Misa, sa ceara sefului ANAF sa anuleze ordinul cu privire la Declaratia 600 sau sa-l demita pe acesta, informeaza Agerpres.

„Emiterea Ordinului ANAF nr. 4140/2017 din data de 29 decembrie 2017 reprezinta o sfidare si o bataie de joc la adresa a peste 600 de mii de romani, care au descoperit dupa sarbatori ca au noi obligatii fiscale intr-o luna de zile. Chiar daca ANAF estimeaza un impact pentru 210.000 de contribuabili, in realitate datele statistice ale aceeasi institutii arata ca sunt peste 600.000 de persoane cu activitati independente sau venituri din alte surse. Prin impunerea Declaratiei 600, persoanele care au realizat venituri in 2017, altele decat din salariu, respectiv din activitati independente, drepturi de autor, chirii, dividende, etc. mai mari de 22.800 lei sunt obligate sa declare aceste venituri la ANAF si sa plateasca contributii sociale si/sau de sanatate. Astfel, cei cu venituri din drepturi de autor, carora le-au fost retinute la sursa contributiile sociale si de sanatate in 2017, vor trebuie sa plateasca 7.980 de lei, in avans, pentru 2018. Iar persoanele cu venituri din dividende vor trebui sa plateasca o taxa noua, respectiv contributia de sanatate de 10%, calculata la nivelul unui salariu minim brut/luna, adica 2.280 lei in avans pentru 2018. Acestea sunt noi biruri puse in spinarea celor carora deja le-au fost retinute din salariu contributiile la sistemul de sanatate si de pensie”, a explicat Orban, intr-un comunicat de presa transmis Agerpres..

El a adaugat ca prin aceasta declaratie cei vizati sunt chemati sa-si exprime acordul prin propria semnatura ca vor plati aceste noi taxe la niste venituri „ipotetice si incerte”.

„Este o strategie pentru acoperirea unui abuz intrucat obliga oamenii sa plateasca in avans taxe pe venituri care nu au fost inca realizate in 2018. In plus, contribuabilii nu se afla in posesia tuturor informatiilor privind venitul realizat in 2017, deoarece termenul pentru primirea adeverintelor anuale este 28 februarie (in cazul drepturilor de autor), iar veniturile din dividende nu pot fi estimate pana la 31 ianuarie”, a completat Ludovic Orban.

Potrivit liderului PNL, nu a existat si nu exista nicio informare a contribuabililor cu privire impunerile fiscale nou introduse.

„Mai grav, acestea au aparut chiar daca normele metodologice la OUG 79/2017, in baza careia a fost emis Ordinul ANAF, nu au fost publicate. Timpul scurt, lipsa unor reglementari clare, slaba informare a cetatenilor a creat confuzie si iritare in randul populatiei”, a afirmat Orban.

El a anuntat ca Partidul National Liberal va sprijini persoanele fizice vizate de noile reglementari fiscale sa atace in instanta de contencios-administrativ Ordinul ANAF 4140/2017 si sa invoce in timpul procesului exceptia de neconstitutionalitate a OUG 79/2017.

„Punerea la plata a romanilor care realizeaza venituri din alte activitati decat din salarii arata ura nestinsa a post-comunistilor aflati la guvernare fata orice om liber care traieste pe propriile picioare si castiga din activitati independente”, a adaugat Orban.

PNL propune mai multe masuri: eliminarea contributiei de sanatate pentru veniturile realizate din dividende sau din alte surse pentru persoanele care obtin venituri din salarii; plata contributiilor sociale si de sanatate suplimentare fata de cele retinute salariatilor trebuie sa fie optionale; modificarea termenului de depunere a Declaratiei 600 pentru 25 martie 2018, concomitent cu primul termen de plata; retinerea la sursa a contributiilor sociale si de sanatate in cazul veniturilor din drepturile de autor; Declaratia 600 sa nu se raporteze la 2017 si sa se faca apel la conformarea voluntara pentru 2018 pentru colectarea primei transe de impunere a veniturilor estimate, iar transele 2, 3 si 4 sa se bazeze pe date certe si confirmate; declaratiile celor care nu s-au conformat sau nu au realizat venitul estimat sa fie regularizate la 25 martie 2019, integral, prin decizie definitiva; implementarea declaratiilor rectificative si a regularizarii ulterioare si asigurarea unui timp suficient de informare si tranzitoriu prin dispozitii clare si coerente din partea administratiei fiscale.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: