Lider din Opozitie anunta cum vor reactiona europenii in 2019: „Daddy-Dragnea si-a instalat cel mai prost guvern pe care l-a avut Romania vreodata”

politica

Presedintele PMP, Eugen Tomac, a criticat sambata Guvernul Dancila, despre care a spus ca este „cel mai slab Executiv pe care l-a avut Romania vreodata”.

„Sa nu uitati un lucru important, anul viitor vin alegeri europarlamentare. Despre Europa se vorbeste foarte putin, insa se va vorbi foarte mult. Din pacate, nu se va vorbi bine despre tara noastra. Pentru ca PSD-ul sa-si atinga toate poftele, Daddy-Dragnea si-a instalat la Palatul Victoria cel mai prost guvern pe care l-a avut Romania vreodata, cel mai slab guvern pe care l-a avut Romania vreodata. Imaginati-va ca acest Guvern, condus de Vasilica Dancila, trebuie sa pregateasca agenda Uniunii Europene incepand de la 1 ianuarie 2019. Alegerile europarlamentare ne vor prinde cu acest profil de guvern, greu de explicat si de prezentat in UE. Daca noi ne-am obisnuit cu perlele prost redactate si prost recitate de premierul Dancila, sa stiti ca europenii nu vor intelege de ce romanii au acceptat sa aiba un asemenea guvern”, a afirmat Tomac, la Congresului OT PMP, organizat la Palatul Parlamentului, informeaza Agerpres.

In context, el a criticat pensiile speciale, s-a referit la necesitatea aplicarii rezultatului referendumului initiat de Traian Basescu privind reducerea numarului de parlamentari la 300, la alegerea primarilor in doua tururi, dar si la importanta concretizarii proiectului de tara, unirea cu Republica Moldova.

Tomac le-a cerut tinerilor sa nu regrete plecarea unor colegi din partid, pe care i-a etichetat drept „tradatori”, si sa-i pretuiasca pe cei loiali PMP.

„Sa nu va para rau de tradatori! Noi avem obligatia sa traversam cu bine aceasta perioada grea prin care am trecut, in care stim ce am pierdut, dar sa nu va para rau de cei care au plecat. Pentru ca, tradatorii sunt primiti in prima zi, dar de a doua zi sunt priviti ca niste tradatori, nu sunt respectati nici acolo unde s-au dus si nu vor face mari valuri in viata politica. Eu ma bucur ca, cu doi ani inainte de alegerile locale si cu un an inainte de alegerile europarlamentare, partidul nostru s-a debarasat de tot ce este rau in politica. Am primit alaturi de noi oportunisti, oameni care au spus de ce nu am incerca si la PMP. A sosit timpul sa punem stop, sa-i pretuim pe cei loiali (…). Eu cred in PMP”, a punctat Tomac.

El le-a cerut tinerilor mai multa implicare in viata de partid si un dialog direct cu cetatenii, ”singura sansa pentru a face politica de calitate”.

„Trebuie sa ne batem cu toate mijloacele pe care le avem la dispozitie, trebuie sa fim mai implicati, mai activi. Imi doresc foarte mult ca Organizatia de Tineret sa inteleaga ca singura sansa pentru a face politica de calitate este dialogul cu cetatenii. Nu poti face cariera in politica stand doar in birou sau comunicand pe Facebook. Comunicarea este esentiala in politica, initiativele pot prinde radacini daca voi credeti in ele si ii convingeti si pe cetateni sa va urmareasaca”, a subliniat liderul PMP.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: