Lider PNL în ședința BPN: ”Orice membru PNL care acceptă o funcţie ministerială, fără acordul conducerii, să fie exclus”

Lider PNL în ședința BPN Orice membru PNL care acceptă o funcţie ministerială fără acordul conducerii să fie exclus
Liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican, a cerut convocarea Consiliului Național și a unui Congres extraordinar al partidului, precum și modificarea statutului astfel încât orice membru liberal care acceptă o funcție ministerială fără acordul conducerii să fie exclus din formațiune, au declarat surse liberale citate de news.ro.

În ședința conducerii PNL, Buican a criticat lipsa unei poziții unitare în partid cu privire la participarea la guvernare alături de PSD și a susținut că nu mai este necesară adoptarea repetată a unor rezoluții pe aceeași temă.

„Vă cer să convocați Consiliul Național și Congresul extraordinar și să treceți în statut, ca să înțeleagă cei 10 plus 5 colegi care o dată votează pentru, iar altă dată se abțin, dacă fac sau nu fac guvern cu PSD. Eu nu mai vin la următoarea ședință să votez încă o dată o rezoluție prin care spunem că nu facem guvern cu PSD”, a declarat Cristian Buican, potrivit surselor citate.

Buican: Poziția lui Bolojan este contestată din interiorul partidului

Liderul PNL Vâlcea a afirmat că Ilie Bolojan este cotat în sondaje la un nivel de două ori mai ridicat decât partidul și a pus diferența pe seama contestării interne a președintelui liberal.

„Care este motivul pentru care partidul nu se apropie de cota președintelui? Orice om normal înțelege că partidul nu se va apropia niciodată de acea cotă atât timp cât poziția lui este contestată din interiorul conducerii partidului”, a spus Buican.

Acesta a susținut că deciziile adoptate de conducerea PNL sunt contestate sau ocolite de unii membri, iar asemenea acțiuni afectează parcursul formațiunii.

„Cât timp noi luăm o decizie la propunerea președintelui, iar alții o iau pe la colțuri sau direct o contestă, fac scenarii la Cotroceni sau în alte părți pentru a deturna parcursul PNL, nu ne vom apropia de cota președintelui”, a afirmat liberalul.

El i-a cerut lui Ilie Bolojan să convoace Congresul, să își formeze echipa de conducere și să supună votului liberalilor proiectul politic pe care îl susține.

„De aceea vă spun: convocați Congresul, faceți echipă și conduceți partidul. Dacă cineva mai dorește să propună un alt proiect, să vină în Congres, să își expună proiectul politic pentru România, să își prezinte echipa și să meargă la vot în fața liberalilor. Așa fac oamenii politici de stat”, a declarat Cristian Buican.

„Ce a făcut domnul Veștea este încă un cui bătut în sicriul partidului”

Buican a criticat decizia lui Adrian Veștea de a accepta desemnarea pentru funcția de prim-ministru fără un mandat din partea conducerii PNL.

„Restul, ceea ce a făcut domnul Veștea, este încă un cui bătut de un membru al conducerii naționale în sicriul partidului”, a spus liderul PNL Vâlcea.

Acesta a propus ca statutul partidului să prevadă excluderea automată a oricărui membru care acceptă o funcție ministerială fără să fie desemnat de PNL.

Buican a mai cerut ca orice guvern susținut de liberali și în care funcția de prim-ministru revine PNL să fie condus de Ilie Bolojan.

„Să supunem la vot ca orice guvern susținut de PNL, în care PNL are postul de prim-ministru, să îl aibă ca prim-ministru pe domnul Bolojan”, a mai afirmat Cristian Buican.

Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat, în ședința Biroului Politic Național al PNL, că își asumă în totalitate programul de guvernare și că a acceptat nominalizarea pentru funcția de prim-ministru ca pe un act de curaj și responsabilitate.

Veștea a precizat că Ministerul Finanțelor reprezintă o prioritate în viitorul Executiv și că intenționează să discute cu Alexandru Nazare, fără a fi avut însă până în acel moment o întrevedere cu acesta.

„Este un program de guvernare pe care mi-l însușesc în totalitate. Nu am avut încă o discuție cu ministrul Nazare, dar o prioritate va fi Ministerul Finanțelor”, a declarat Adrian Veștea, au relatat surse pentru aktual24.ro.

Acesta a susținut că acceptarea mandatului de a forma Guvernul reprezintă o obligație pentru un om politic care a acumulat experiență în administrație și în partid.

„Am acceptat această poziție și este un act de curaj și de responsabilitate. Cred că era de datoria fiecărui om care a intrat în politică și a parcurs anumite etape să dea curs unei asemenea solicitări”, a afirmat Veștea.

Veștea: Îmi reproșez că nu am apucat să discut cu dumneavoastră

Premierul desemnat le-a transmis liderilor PNL că regretă faptul că nu a reușit să îi informeze înaintea anunțului privind desemnarea sa, explicând că succesiunea rapidă a evenimentelor nu i-ar fi permis să poarte aceste discuții.

„Sunt lucruri pe care mi le reproșez, inclusiv faptul că nu am apucat să am o discuție cu dumneavoastră. Dar aceasta a fost succesiunea evenimentelor. Și soția mea a aflat cu zece minute înainte”, a spus Adrian Veștea.

El a vorbit și despre presiunea la care este supusă familia sa în urma nominalizării și a atacurilor publice din ultimele zile.

„Am doi băieți acasă, iar unul dintre ei este în sesiune. Trec prin momente foarte grele, văzând ceea ce se întâmplă și faptul că sunt atacat permanent. Pentru mine, familia este extrem de importantă”, a afirmat premierul desemnat.

Apel la o abordare echilibrată în interiorul PNL

Adrian Veștea a susținut că nu este supărat pe colegii din conducerea partidului și că nu va adopta o atitudine ostilă față de aceștia, indiferent de opiniile exprimate în ședință.

„Nu sunt supărat pe niciunul dintre dumneavoastră, nu o să vă jignesc și nu o să vă fiu ostil. V-aș ruga, pe cât posibil, să aveți o abordare așezată și să putem să ne privim în ochi și după miercuri, după ce vom învesti Guvernul”, a declarat Veștea.

Premierul desemnat a exclus posibilitatea asumării unui Executiv minoritar, apreciind că actuala situație politică și economică necesită o majoritate parlamentară stabilă.

„Nu sunt vremuri pentru un guvern minoritar. Eu nu îmi asum un guvern minoritar. În situația în care voi fi învestit, vreau să am un Parlament pe care să mă pot baza”, a afirmat Adrian Veștea.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Italia se pregătește să înceapă unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură din istoria sa modernă: construirea podului suspendat peste Strâmtoarea Messina, care va lega Sicilia de partea continentală a țării. Pe lângă rădăcinile sale în perioada Republicii Romane, proiectul are și o dimensiune geopolitică importantă în contextul actual. Guvernul condus de Giorgia Meloni […]
Două țări aliate cu Statele Unite au primit deja permisiunea de a produce rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, însă niciuna dintre ele nu a ajuns la ritmul de producție de care ar avea nevoie Ucraina. Cazurile Germaniei și Japoniei reprezintă o lecție importantă pentru oficialii de la Kiev, care sunt încrezători că vor […]
Iranul a organizat o procesiune funerară grandioasă, desfășurată pe parcursul unei săptămâni, pentru a-l comemora pe liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, ucis la începutul războiului cu Statele Unite și Israel. Evenimentele publice organizate de stat au atras sute de mii de participanți din întreaga Republică Islamică. Cu toate acestea, o absență a atras atenția tuturor. […]
Pentru mulți părinți, legumele devin una dintre cele mai grele provocări de la masă. Copilul le împinge la marginea farfuriei, spune că nu îi plac înainte să guste sau acceptă doar câteva alimente cunoscute. De multe ori, refuzul nu ține de încăpățânare, ci de felul în care copiii descoperă gusturile, texturile și culorile noi. Copiii […]
Republica Moldova urmează să primească 100 de milioane de euro (114 milioane de dolari) din partea Uniunii Europene pentru consolidarea apărării aeriene, acesta fiind cel mai mare pachet european de apărare aprobat vreodată pentru această țară, au declarat doi oficiali pentru Kyiv Independent pe 10 iulie. Atacurile constante cu rachete balistice lansate de Rusia asupra […]