Categories: politica

Liderii ALDE, nervosi ca iar au fost luati prin surprindere de PSD cu o noua taxa. Ei si-au anulat o intalnire cu sindicatele si patronatele

Vicepresedintele ALDE Varujan Vosganian a declarat sambata, la Oradea, ca Partidul Alianta Liberalilor si Democratilor are rezerve in legatura cu procentul de 2% – contributie de solidaritate sociala, lansat recent in spatiul public, si a precizat ca la inceputul saptamanii viitoare ar urma sa aiba loc discutii pe acest subiect cu social-democratii.

„Alaltaieri a mai aparut o idee privind contributia de solidaritate, precizez nu e vorba de taxa de solidaritate, ci e vorba de o contributie de solidaritate, de 2%. Din cauza acestui anunt, eu mi-am anulat ieri (vineri — n.r.) o intalnire pe care o aveam cu sindicatele si cu patronatele la Iasi, pentru ca nu am vrut sa spun in fata sindicatelor si patronatelor lucruri pe care trebuie sa le spun partenerilor de alianta. Avem rezerve in legatura cu acest procent de 2% si vrem sa stim exact de unde provine”, a precizat, intr-o conferinta de presa, Varujan Vosganian.

Vicepresedintele ALDE a precizat ca nu s-a intalnit cu partenerii de coalitie, urmand, probabil, sa aiba loc discutii pe aceasta tema in cursul zilei de luni.

El a amintit „acele decalaje de atitudine si nepotrivire” cu PSD pe tema impozitarii gospodariilor, a taxei de solidaritate si a impozitului pe cifra de afaceri, la care, in urma demersurilor ALDE si cu sprijinul mediului de afaceri, s-a renuntat.

„Vreau sa spun un lucru clar: noi nu dorim sa rupem alianta cu PSD. Este o chestiune de onoare politica. Nici nu mai stiu de cate ori am fost intrebat cand rupeti alianta si cand incepeti conflictele dintre voi. ALDE nu este un partid conflictual. De fiecare data cand au existat nepotriviri, noi le-am solutionat si fara sa abandonam de la principiile noastre”, a aratat Vosganian.

ALDE a organizat sambata la Oradea o reuniune regionala in cadrul proiectului demarat in urma cu o luna de profesionalizare si dezvoltare interna, pregatiri intense pe zona de comunicare si, mai ales, comunicare online. Au participat 150 de reprezentanti ai organizatiilor din Bihor, Salaj, Satu Mare, Bistrita Nasaud si Maramures.

Vosganian a subliniat, in context, ca informatia este principala resursa a viitorului si ca partidele trebuie sa aiba un management corect al informatiilor, cu baze de date, evaluare, corelatii si furnizare la timp.

„Informatia, comunicarea si limpezimea ideilor — acesta este mesajul pe care l-am transmis tinerilor nostri. Noi, ALDE, nu ne numaram printre cei care arunca catapulte in spatiul public cu tot felul de idei nastrusnice. Observati ca nici Calin Tariceanu si nici eu, in spatiul public, nu spunem lucruri pe care a doua zi sa le contrazicem sau sa le retragem. Cred ca politica si politicile trebuie sa mearga impreuna. (…) Cu acesti tineri incercam sa reparam o carenta grava a mediului politic romanesc. Speram ca, atunci cand ei vor ajunge ca noi, politica romaneasca nu va mai fi un eveniment important doar in campanii electorale”, a afirmat Varujan Vosganian.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

4 mai, Ziua Nationala a Inimii. Bolile cardiovasculare, principala problema de sanatate in Europa

In fiecare an, in 4 mai, este aniversata Ziua Nationala a Inimii. A fost instituita…

17 minute ago

Cum va fi vremea de Paste? Vreme calda, dar cer inorat si ploi izolate

In zilele care vor urma, in anumite regiuni ale tarii, mai ales in prima zi…

50 de minute ago

Operatiunea „Podul Crimeii”. Moscova dezvaluie ca ucrainenii au folosit combustibil solid de racheta in atacul asupra podului

Ziarul rusesc Kommersant, citand surse din cadrul investigatiei, a dat publicitatii modul in care fortele…

11 ore ago

Oferta educationala din partea militiei houthi: Studentii suspendati din cauza protestelor la universitatile americane isi pot continua studiile la Universitatea din Sanaa

Militia houthi din Yemen, aliniata cu Iran, care a perturbat transportul mondial pentru a-si manifesta…

13 ore ago

Oficiali ai Hamas si directorul CIA se vor intalni cu mediatorii egipteni pentru a discuta cea mai recenta propunere pentru un armistitiu

O delegatie a gruparii militante palestiniene Hamas se va afla, sambata, la Cairo, a declarat…

13 ore ago

ONU trage un semnal de alarma cu privire la noi legi din Spania care ar putea reabilita epoca Franco

Noile legi propuse de guvernele de coalitie regionala de dreapta si de extrema dreapta din…

13 ore ago