Liderul UDMR isi ascunde cu greu insatisfactia: „E clar, Kovesi ramane pana la terminarea mandatului”

politica

Kelemen Hunor, lege, Klaus Iohannis, candidatura, Senat

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sambata, la finalul Consiliului Reprezentantilor Unionali (CRU) de la Targu Mures, ca in mod intentionat in cadrul sedintei nu s-a facut nicio referire la discutiile din ultimele zile privind conducerea Directiei Nationale Anticoruptie, intrucat el considera ca aceasta institutie este necesara.

„Intentionat nu am vorbit despre acest lucru fiindca institutia e necesara, institutia este OK si aici vad ca nu se poate discuta rational, nu se poate discuta cu nuante, ori e alb, ori e negru, nu exista nuante si e o problema foarte serioasa. In ceea ce priveste institutia, nu pot sa spun decat ceea ce v-am spus: e nevoie de aceasta institutie, e nevoie de niste reguli clare si e nevoie de separarea puterilor in stat. In acest moment, eu vad ca toata lumea duce o lupta, si opozitia, si cei de la putere, si o parte din sistemul juridic, in primul rand Procuratura cu toate segmentele ei, o lupta pentru putere. Nu ne intereseaza. De aceea nu am vorbit despre acest lucru”, a sustinut Kelemen Hunor, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, Laura Codruta Kovesi va ramane in functia de procuror-sef al DNA pana la finalul mandatului, avand in vedere ca presedintele Klaus Iohannis si-a exprimat multumirea fata de activitatea acesteia.

„Ea a zis ca e perfecta, nu isi da demisia. Iohannis a zis ca e foarte multumit de prestatia persoanei respective. Deci, e clar, ramane pana la terminarea mandatului, e OK asa. Mandatul e parca pana anul viitor, nu am ce discuta eu despre acest subiect. De aceea nu am adus in discutie. Si eu cred ca, daca in 2018 si 2019 in Romania iarasi subiectul cel mai important va fi ce vom face cu cineva cu care oricum nu avem ce sa facem sau cu o institutie care, pana la urma, e o institutie necesara si nu e problema cu institutia, problema e in alta parte, institutia nu are nici o vina, atunci vom pierde si acest an. Va pierde politica romaneasca un an si nu va face nimic, nu va creiona nici macar un proiect pentru viitorul tarii. De aceea, nu am vorbit despre acest subiect, fiindca eu cred ca in acest moment problemele Romaniei sunt in alta parte”, a aratat Kelemen Hunor.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: