Lista cu cele 76 de revendicari ale transportatorilor si fermierilor: „Anularea dosarelor penale si returnarea permiselor celor care au participat la proteste”

news

Protest fermieri

Reprezentantii protestatarilor au dat publicitatii, marti, o lista cu 76 de revendicari pe care asteapta ca Guvernul sa le indeplineasca.

„Stimati guvernanti, noi transportatorii si agricultorii protestatari spontani independenti, va prezentam urmatoarele problemele in a fi solutionate”, se arata in debutul documentului, care este semnat „noi, poporul roman”.

1. Recunoasterea transportului rutier drept sector economic strategic si elaborarea unor masuri care sa sustina acest sector economic pentru a ramane competitiv si a aduce in continuare venituri directe la bugetul Statului (este cel mai mare exportator de servicii din Romania, aduce peste 5 miliarde de euro anual in economia romaneasca, contribuind la reducerea deficitului valutar)
2. Diminuarea RCA la 5.000 de lei la B0 la MMTA 40 tone fara implicatii BAAR si introducerea in polita RCA a tractarilor si asistenta nationala / internationala.
3. Diminuarea asigurarilor rca cascadat in tonaj mai mic .
4. Audierea ASF privind costurile componentei RCA.
5. Posibilitatea recuperarii unui procent din acciza la combustibil pentru firmele de transport licentiate direct din pompa .
6. Introducerea unei alocatii de hrana pentru lucratorii detasati, neimpozabila, in valoare de 60 EUR/zi, care sa se adauge la plafonul maxim de 87,5 EUR/zi in limita caruia se poate acorda indemnizatia de detasare si marirea plafonului neimpozabil de la 3 la 4 salarii de baza .
7. Scurtarea timpilor de trecere a frontierei prin modificarea OG 43 si respectarea Regulamentului European 1100/2008 privind controalele in vami (care prevede eliminarea controalelor maselor si dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere)
8. Reintroducerea tolerantelor la depasirile de greutate/gabarit la vechea lege , asa cum prevad si normele europene si evitarea dublei taxari .
9. Mutarea controalelor rovinietei, cantarului si al masurarii gabaritului pe teritoriul national/la cel putin 15 km de punctul de trecere a frontierelor , respectand astfel si Regulamentul European 1100/2008 privind controalele in vami (care prevede eliminarea controalelor maselor si dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere)
10. Echitate fiscala . Acordarea alocatiei de cazare neimpozabila de 265 lei/zi pentru salariatii bugetari sa se acorde si angajatilor din privat, fara documente justificative.
11. Reglementarea unui mediu de concurenta loiala in transporturi , respectiv o lege anti-dumping prin care se pedepseste prestarea unui serviciu la un tarif care nu acopera costurile implicate (poate fi aplicata la nivelul intregii economii pentru interzicerea activitatii economice sub costuri). Impunerea unui tarif minim de referinta ( model spania , ungaria ) . Aceasta masura ofera protectie transportatorului .
12. Revenire E-transport / E-sigiliu doar la marfurile cu risc ridicat si introducerea cerealelor si a lemnului in marfuri cu risc ridicat . Transportatorul sa nu fie sanctionat daca nu faciliteaza monitorizarea marfii , ci sa fie responsabilitatea benficiarului transportului de a organiza transportul cu un operator care poate asigura aceasta monitorizare .
13. Obligatia platii timpilor de asteptare a camioanelor la incarcare/descarcare care depasesc 2 ore
14. Interzicerea serviciului prestat de sofer de incarcare/descarcare a marfii in/din camion
15. Posibilitatea de a nu platii TVA ul la stat in situatia in care o companie nu isi achita catre transportator facturile si intra in insolventa .
16. Revizuirea taxei de drum care intra in vigoare in 2026 , prin diminuarea la minim a pretului pe km
17. Revizuirea caselor de expeditii si obligarea acestora la amenzi drastice inc azul neplatilor.
18. Furnizorul bunurilor sa raspunda pana la suma pretului de transport in cazul in care speditia intra in faliment sau nu plateste ( cum este in Franta ) .
19. Masuri pentru blocarea externalizarii profitului multinationalelor .
20. Intensificarea controalelor camioanelor ucrainene pe teritoriul Romaniei pentru combaterea concurentei neloiale.
21. Rezolvarea problemelor de acces in Portul Constanta care au devenit din ce mai acute de cand sunt atat de multe camioane ucrainene care intra zilnic in port .
22. Eliminarea taxei de acces in terminalul CSCT.
23. Creare de conditii in terminalele de containere Socep si CSCT ( la Socep soferii pot sta si pana la 4-5 ore in frig la ghiseu pentru a face actele sa intre in terminal , la CSCT programarea pin pentru a putea intra in terminal poate dura in unele cazuri pana la 48 h )
24. Reglementarea transportului containerizat si oprirea abuzului liniilor de shipping ( libertatea preluarii containerelor pe auto propriu restrictionata de anumite linii maritime )
25. Eliminarea taxei M/H din portul Constanta .
26. Posibilitatea suspendarii acoperirii politelor (RCA/CMR/casco) cand un camion nu este in uz si prelungirea automata a valabilitatii.
27. Revizuirea sistemului bonus-malus .
28. Pornirea asigurarilor de la B8 , nu de la B0 .
29. Nivelul Malus sa depinda de valoarea pagubei nu de numarul incidentelor .
30. Efectuarea platii primei RCA in rate indiferent de nivelul acesteia pentru reducerea efortului financiar
31. Revizuirea modalitatii de stabilire a tarifului de prima RCA pentru contractele incheiate pe perioade mai mici de 12 luni .
32. Monitorizarea electronica prin reteaua de camere de supraveghere in trafic a valabilitatii RCA
33. Posibilitatea diminuarii valorii primei prin introducerea fransizei platibila doar in caz de dauna.
34. Certificat de daunalitate – similar cu procesul de interogare existent in sistemul bancar ( biroul de credite) . se introduce posibilitatea ca acesta sa poata fi solicitat si de catre persoanele juridice care au un interes legitim cu acordul potentialului asigurat si respectarea legislatiei privind GDPR . Se urmareste responsabilizarea conducatorilor auto cu efect in timp asupra reducerii tarifului
35. Referitor la veniturile din cedarea de folosinta bunurilor (venitul din arenda) revenirea la nivelul anterior, adica modificarea deducerii la venitul din arenda de la cota 20% la 40 la% asupra venitului brut, fapt ce implica micsorarea cantitatii de arenda acordate proprietarului de teren (arendatorului).
36. Anularea articolului din legea 296/2023 privind TAXARE PFA-urilor referitor la contributia de sanatate .
37. Permiterea deductibilitatii cheltuielilor cu sponsorizarile cum era in vechea lege .
38. Conform actualei legi Pierderea fiscala se compenseaza la 70% in urmatorii cinci ani. Solicitam compensare integral in urmatorii cinci ani.
39. Anularea Legii 296/2023 si pastrarea impozitului pe venituri la 1% inloc de 3%, cu respectarea conditiilor de numar de angajati.
40. Anularea Legii 370/2022 prin care se modifica plafonul pt stabilirea tipului de impozitare la microintreprinderi de la 1.000.000 euro la 500.000 euro si revenirea la acelasi plafon de 1.000.000 euro conform vechii legi.
41. Anularea Legii 296/2023 si pastrarea facilitatilor privind CASS la nivelul anterior pentru sumele din venitul brut lunar pana la 10.000 lei din sectorul agricol, conform Legii initiale 135/2022 prin care se asigura facilitati fiscale si pt agricultura pana in decembrie 2028 , cu conditia ca firmele sa realizeze 80% din venituri din agricultura.
42. Acordarea subventiilor APIA aferente anului in curs pana la finalul lunii Ianuarie a urmatorului an , inclusiv pentru fermierii aflati in esantionul de control clasic si prin teledetectie , precum si accelerarea proceselor pentru compensarile financiare asociate celorlalte scheme de plata directa (eco-scheme, masuri de agro-mediu etc.).
43. Continuarea programelor AGRO IMM INVEST si RURAL INVEST prin cresterea plafoanelor de garantare si a plafonului de ajutor de stat annual aferent fiecarui agent economic din sectorul agricol, in cadrul creditarii cu garantie FGCR, precum si extinderea bazei de creditare a fermierilor cu risc bancar B si C, demers realizat in colaborare cu BNR si institutiile bancare cat si relaxarea conditiilor bancare si regandirea sintagmei ‘rau platnic ‘, si includerea in refinantarea creditelor existente in aceste proiecte investitionale cu dobanda subventionata fara taxarea de preluare a acestor credite cu comisionul de plata anticipata .
44. Reducerea cu 50% a impozitului pe venit a salariatilor din agricultura.
45. Eliminarea programului E-Factura pana la nivelul de 1.000.000 EUR cifra de afaceri .
46. Eliminare accizei la motorina folosita in agricultura direct de la pompa, crearea unei platforme cu fermierii care beneficiaza de aceasta facilitate ( Numai platim ca sa numai asteptam sa primim ) .
47. Crearea unui pachet de ajutor pentru fermierii care doresc sa achizitioneze terenuri/ferme pentru incurajarea investitiilor in domeniul agricol , cat si a intregului sector si interzicerea vanzarii terenurilor catre straini sub orice forma chiar daca unul din actionari este roman ( interzicerea oricarei forme de capital strain in a cumpara terenurile tarii ).
48. Reglementarea comertului in piete prin prioritizarea comertului local, eliminarea falsilor producatori.
49. Simplificarea acordarii ajutoarelor din agricultura prin debirocratizare modului de depunere a cererilor unice.
50. Credite garantate prin FGCR pt fermieri, cu dobanda subventionata similar IMM invest , pt relansarea activitatii fermierilor si acoperirea datoriilor neplatite .
51. Rating bancar separat pt fermierii aflati in dificultate .
52. Relansarea productiei de fertilizanti pt piata interna .
53. Acordarea de facilitati pt producatorii de fertilizanti , destinati pietei interne .
54. Tarife stabilite pt transportul de cereale si fertilizanti pe calea ferata .
55. Plata RCA pt perioada de folosinta echipamente agricole si camioane proportional.
56. Cresterea subventie pe suprafata la minim 250 euro ha .
57. Compensare de urgenta pt pierderile inregistrate de fermieri ca urmare a razboiului din UCRAINA.
58. Taxe vamale si TVA de protectie pt produsele din Ucraina pt a nu se mai repeta situatie de acum .
59. Introducerea TVA la produsele agricole importate din Republica Moldova .
60. Completarea legii preventiei cu toate domeniile de activitate pt a prevenii si apoi a sanctiona .
61. Eliminarea impozitului pe subventie fiind considerate venituri in bilantul contabil.
62. Anularea tva ului la imputuri pt agricultura si ingrasaminte.
63. Rambursare tva la maxim 30 zile din momentul aprobarii cererii pentru companiile romanesti .
64. Revenirea la planul ca amenzile sa fie platite 1/2 si 15 zile de plata .
65. Crearea cadrului legal pentru schimburile temporare de terenuri agricole pentru comasarea lucrarilor agricole.
66. Renuntarea la a se implementa o lege a arendei intrucat este un contract civil si se poate subroga codului civil in cadrul reglementat.
67. Creare unui cadru legal pentru a se impune in contractele intre parti acordarea de bonificatii pentru indicii calitativi de umiditate si de corpuri straine fata de stas la cereale .
68. Neimpozitarea profitului reinvestit in firma.
69. Incurajarea prin facilitati fiscale si suport financiar de dezvoltare a fabricilor de procesare in zone preponderant agricole pentru a procesa produsele obtinute evitandu-se a se vinde marfa bruta.
70. Regandirea plafonarii produselor finite agricole de baza de la producatori la cumparatori incluzand o gama mai variata de produse agricole .
71. Solicitam interventia statului prin OUG de a fi interzise solicitarile de insolventa pe un termen de 3 ani in agricultura , ca efect al impactarii razboiului din Ucraina a domeniului agricol , fiind in joc siguranta alimentara a Romaniei .
72. Scoaterea finantarii partidelor politice de la bugetul de stat intrucat aceasta gaura neagra trebuie sa o platim noi .
73. Respectarea referendumului privitor la reducerea numarului de parlamentari .
74. Rectificarea legii vanatorii prin obligativitatea apartenentei de o asociatie de vanatoare si scoaterea adeverintei de poligon ca dovada pentru posesia de arma de vanatoare .
75. Emiterea unei legi a ’ursului’ , intrucat la nivel national mor zilnic oameni in regim de urgenta .
76. Toti participantii pasnici independenti care au fost la protest si care pot face dovada ca au fost la protest nu vor fi supusi unor controale suplimentare fata de controalele legale ale autoritatilor, li se vor returna permisele, li se vor anula dosarele penale .

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, ca 99% dintre solicitarile fermierilor au fost rezolvate, mentionand ca, in privinta transportatorilor, sunt negocieri in continuare privind RCA si acciza la motorina.

„Aproape 99% dintre solicitarile de la Ministerul Agriculturii s-au inchis. Ce imi este mie ciuda este ca 90% dintre ele erau bugetate pe anul in curs. Era normal ca nu am avut timp, niciun ministru nu putea sa aiba timp in trei zile, patru zile sa le si promoveze ca hotarari de guvern sau ordonante sau, daca e nevoie de legi, in Parlament. (…) Dupa intalnirile de astazi de la minister cu protestatarii, au fost intalnirile de ieri cu protestatarii din strada, au fost astazi cu marile asociatii, deci pentru prima oara s-au luat in vedere ambele categorii, si marii fermieri si micii fermieri, toate problemele au fost rezolvate, si cu creditarea si cu subventionarea pe care o avem la motorina, care e de 1,63, anul trecut chiar a fost cu inca 2 lei la 50% din consum”, a afirmat Ciolacu, la Antena 3, citat de Agerpres.

El a explicat ca anul trecut Ministerul Agriculturii a dat ajutoare de stat aprobate de Comisia Europeana si o subventie de aproape 3 miliarde de euro, iar anul acesta, cu IMM Invest, cu facilitatile in investitiile in procesare, o sa fie mult mai mult.

„Sunt indreptatiti sa aiba – si asta am vorbit si cu Ministerul Transporturilor, s-a vorbit si la Ministerul Agriculturii – doua linii de trafic, una membri ai Uniunii Europene, una membrii non UE. Mai ales ca acum am si reusit sa intram in spatiul Schengen naval si aerian. In primul rand naval, pentru ca este raportul din portul Constanta. Nu rezolvam nimic daca blocam portul Constanta. Repet, nici o grana nu se vinde din Ucraina pe teritoriul Romaniei. Daca s-ar fi vandut, am fi stiut”, a subliniat Marcel Ciolacu.

El a adaugat ca, la inceput, cerealele din Ucraina nu doar au tranzitat, ci au si ramas in tara.

„De sase luni de cand sunt prim-ministru nicio boaba de grau nu a ramas pe teritoriul Romaniei. Stiti foarte bine ca avem un sistem de licentiere. Am inteles temerile ca s-ar descarca pe teritoriul Romaniei cand tranziteaza, exclus asa ceva. Toate camioanele se sigileaza, acum se va veni si cu sigiliul electronic. Sunt cantarite cand intra in Romania, sunt cantarite cand se descarca in Portul Constanta sau ies din Romania. Sistemul e foarte bine pus la punct. Mai mult, am gasit intelegere si la Comisie si in Ucraina ca sa nu mai importam nici zahar si faina pe teritoriul Romaniei, unde lucrurile ne-ar fi dus in situatia in care fabricile de zahar si de faina din Romania s-ar fi inchis”, a afirmat Ciolacu.

Premierul a mai apreciat ca „sunt si foarte multe povesti”, sustinand ca abordarea trebuia sa fie diferita la marii fermieri si la micii fermieri.

„Abordarea trebuia sa fie diferita de la marii fermieri, care si-au putut permite eventualele pierderi de anul trecut, cumparand imputurile scump si vanzand marfa ieftin, a fost si seceta in sudul Romaniei si la micii fermieri. Trebuia o abordare total diferita si facilitati axate, in primul rand, la micii fermieri cu 300 – 500 ha, pana la 1.000 de hectare”, a explicat Marcel Ciolacu.

Legat de revendicarile transportatorilor, premierul a spus ca exista in continuare negocieri privind RCA.

„Sunt lucruri marunte acumulate in timp care au creat frustrare mai ales pentru micii transportatori. Au aparut niste impedimente de a desfasura activitatea, o hartuiala, pana la urma, cautata de catre autoritati, lucruri pe care le-am indreptat si s-a gasit toata deschiderea si din partea mea. La transportatori avem in continuare aceasta negociere in ceea ce priveste RCA, unde, in seara asta, din cate stiu eu, presedintele ASF a avut discutii cu anumiti transportatori si au gasit anumite amendamente legislative pe care si le asuma presedintele ASF. Ramane ca si eu sa stau de vorba cu asiguratorii, sa vedem limitele in care ne putem incadra si pe care si dansii le pot accepta, un lucru corect. Mi se pare mult cat este RCA-ul acum, chiar daca avem o incidenta de aproape 20%, cea mai mare din Europa, de departe, la traficul de camioane, dar impreuna incercam sa gasim solutia cea mai buna”, a adaugat Ciolacu.

In opinia sa, Romania nu-si mai permite falimente la firmele de asigurari.

„Am avut vreo sase falimente la firmele de asigurari. Nu pot sa vin sa plafonez la un pret convenit de mine si de dumneavoastra aici, in studio, un pret pe care piata nu-l poate suporta, pentru ca baga acele companii in faliment si o luam de la cap. Trebuie sa cream un climat corect, dar sunt mult prea mari, media este in jur de 9.000 lei, se ajungea in urma incidentelor pe care le-au avut si la 18.000 – 19.000 lei. Mie mi se pare mult, mai ales la micii transportatori este foarte greu de suportat”, a apreciat Ciolacu.

Premierul a mai mentionat ca este posibil ca jumatate din noua acciza la motorina sa se intoarca la transportatori si la distribuitori.

„A venit acciza la motorina. Ea e prinsa in PNRR. Ce am putut eu negocia cu Comisia este ca aceasta acciza sa nu intre de la 1 ianuarie total, sa intre in doua etape, de la 1 ianuarie si 1 iunie. Am discutat cu Ministerul de Finante, cred ca este posibil ca jumatate din noua acciza pe care am introdus-o la motorina s-o putem intoarce tot la transportatori si la distribuitori, ca subventie”, a explicat Ciolacu.

El a sustinut ca in urmatoarele doua zile vor fi gasite toate solutiile.

„Daca blocam economia Romaniei ce facem? Suntem unul dintre singurele state din Uniunea Europeana care n-au intrat in recesiune. De ce nu am intrat? Pentru ca tot deficitul l-am dus pe investitii, nu pe consum. Daca vrem din nou sa redirectionam toti banii pe consum, Romania se prabuseste. Am ajuns la un echilibru. Eu am invatat foarte multe din acest conflict (…). Sunt convins ca voi gasi aceste solutii. Am spus: eu nu-s Ceausescu, sa dau maine ordonante, si decrete si decizii. Au intrat in sistemul de transparenta. Deci la agricultura erau absolut toate programele bugetate, urmau cadrul legislativ, sa-si ia semnaturile de la ministere, de la Consiliul Concurentei, toate erau in circuit. La Ministerul Transporturilor, poate secretarul de stat care raspunde de Transporturi ar fi trebuit sa aiba in vedere aceste reclamatii care veneau continuu de la transportatori, lucruri in primul si in primul rand tehnice”, a spus premierul.

Ciolacu este de parere ca „astfel de lucruri sunt capusate politic”.

„Marile probleme din cerinte au fost rezolvate la agricultori si la transportatori. Intotdeauna astfel de lucruri sunt capusate politic, dar nu vreau sa ma plang de acest lucru, pentru ca suntem intr-un an electoral, sunt toate alegerile, nu judec si nu condamn pe nimeni. Ce imi pare rau e ca n-am avut acest dialog”, a mai spus el.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: