Lista premiilor de la Cannes. Cine a luat marele trofeu

news

Premiul Palme d’Or la cea de-a 68-a editie a Festivalului International de Film de la Cannes a fost castigat duminica seara de filmul „Dheepan”, in regia francezului Jacques Audiard, o pelicula care urmareste viata in Franta a unor refugiati din Sri Lanka, relateaza AFP.

„Dheepan” spune povestea a trei exilati, un fost combatant al Tigrilor Tamili (Dheepan), o tanara femeie si o fetita de noua ani, care fug de razboi din tara lor, trecand impreuna drept o familie. Desi niciunul dintre ei nu vorbeste franceza, Dheepan reuseste sa isi gaseasca de lucru ca paznic intr-un oras violent din suburbiile Parisului, controlat de dealeri si de bande organizate.

Jacques Audiard („Un prophete” (2009) si „De rouille et d’os” (2012)), a mai fost recompensat la Cannes cu premiul pentru cel mai bun scenariu pentru „Un heros tres discret” in 1996 si cu Marele Premiu in 2009, pentru „Un prophete”.

Marele premiu la aceasta editie a Festivalului International de Film de la Cannes i-a revenit peliculei „Son of Saul”, in regia lui Laszlo Nemes, un film soc despre Shoah, in timp ce Premiul Juriului i-a fost acordat filmului „The Lobster”, semnat de Yorgos Lanthimos, o fabula tulburatoare despre singuratate, relatii de cuplu si dragoste.

In acest an, competitia oficiala a Festivalului de Film de la Cannes i-a avut drept presedinti ai juriului pe fratii Joel si Ethan Coen si a inclus 19 lungmetraje.

Lista celor mai importanti laureati la cea de-a 68-a editie a Festivalului International de Film de la Cannes:

Palme d’Or: „Dheepan”, de Jacques Audiard

Marele Premiu: „Son of Saul”, in regia lui Laszlo Nemes

Premiul Juriului : „The Lobster”, semnat de Yorgos Lanthimos

Premiul pentru regie: Hou Hsiao-Hsien pentru „The Assasin”

Premiul pentru interpretare feminina: Rooney Mara („Carol”) si Emmanuelle Bercot („Mon Roi”)

Premiul pentru interpretare masculina: Vincent Lindon, „La loi du marche”

Premiul pentru scenariu: Michel Franco pentru „Chronic”

Camera d’Or: „La Tierra y la Sombra”, de Cesar Augusto Acevedo

Palme d’Or pentru scurtmetraj: ‘Waves ’98’, de Ely Dagher.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: