Liviu Dragnea isi da demisia, anunta presa pesedista. Din lac in put, noul presedinte interimar al PSD va fi Lia Olguta Vasilescu

politica

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, isi va anunta demisia in aceasta seara, in cadrul declaratiei pe care o va sustine la ora 21.00, au precizat surse din PSD pentru stiripesurse.ro. Acest site este detinut de Iosif Buble, sotul deputatei PSD Diana Tusa.

Aceleasi surse sustin ca in locul lui Liviu Dragnea presedinte interimar al PSD va fi Lia Olguta Vasilescu.

UPDATE Dragnea nu si-a anuntat demisia. El a anuntat, duminica seara, ca va convoca la sfarsitul lunii iunie un congres al partidului in care se va hotari parcursul PSD. Referitor la demisie, el a mentionat ca va discuta acest aspect intr-o sedinta CEX.

„Eu mi-am asumat si ce am facut si ce n-am facut, eu nu imi asum astfel de lucruri nici pe Facebook, nici intr-o tara apropiata. Vom discuta in CEX”, a mentionat Dragnea.

Marian Oprisan, vicepresedinte al PSD, i-a solicitat deja demisia lui Liviu Dragnea, duminica seara, cu putin timp inainte de inchiderea urnelor.

”Daca PSD ia sub 30% si pierde alegerile, atunci Dragnea trebuie sa demisioneze (…) Cine munceste mai si greseste. Cu programul nostru de guvernare trebuia sa castigam alegerile”, a declarat Marian Oprisan la sediul de campanie al PSD din Bucuresti.

Potrivit sondajului exit-poll, PSD a obtinut 25,8% din voturi.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: