Liviu Dragnea merge vineri, pe ascuns, in Topoloveni. Seful PSD evita marile orase in continuare

politica

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, se va afla vineri intr-o vizita in Topoloveni, in judetul Arges. El va fi insotit de ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Informatia a aparut doar in presa locala din Arges, PSD nu a prezentat nimic in acest sens.

„Liviu Dragnea, presedintele PSD si ministrul Agriculturii, Petre Daea, vin vineri, 17 mai, in Arges. Se pare ca cei doi vor merge la Topoloveni, unde, la ora 10.00, au intalnire cu toti primarii PSD din judet. Dupa sedinta, Dragnea si Daea vor vizita obiective agricole din Arges, finantate prin APIA si AFIR”, scrie Universul Argesean.

PSD a anuntat, miercuri, ca si-a anulat marele miting pe care urma sa il sustina la Romexpo in Bucuresti.

Intr-o notificare trimisa, miercuri, catre primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, PSD anunta ca nu mai organizeaza „evenimentul” de la Romexpo. Explicatii suplimentare nu au fost furnizate.

„Va comunicam ca Partidul Social Democrat anuleaza organizarea evenimentului, din data de 22 mai 2019, care urma sa se desfasoare la Romexpo”, se arata in documentul semnat de Codrin Stefanescu.

Intr-o adresa transmisa in urma cu doua zile Centrului expozitional Romexpo, secretarul general al PSD, Codrin Stefanescu, afirma ca PSD intentioneaza sa aduca „150.000 de persoane din Bucuresti si din provincie”.

”Partidul Social Democrat organizeaza un eveniment politic, in data de 22 mai 2019, intre orele 12 – 22, la care participa un numar de 150.000 de persoane din Bucuresti si din provincie”, a scris Stefanescu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: