Lovitura in plin. Dancu rupe tacerea, articol devastator la adresa lui Dragnea. Vorbeste despre „majoritati obtuze” si „comportament barbar”

news

Vasile Dancu, fost vicepremier sustinut de PSD, lanseaza in atac dur la adresa lui Liviu Dragnea, fara a-l nominaliza insa. Intr-un articol publicat in revista Sinteza, Dancu vorbeste despre „majoritati obtuze” care dispretuiesc dialogul si despre comportamentul „barbar” al invingatorilor care vor sa ia totul.

„Majoritatile pot fi majoritati obtuze, mai ales atunci cand sunt conduse de elite slabe, care nu inteleg ca logica majoritara este doar principiu fondator dar nu si unic, adica discretionar, principiu de functionare sau mecanism de management social. Majoritatea obtuza se poate aseza la putere dispretuind tot ce nu intra in sfera sa de interes imediat, mai ales dispretuind sensibilitatile colectiv”, a scris Vasile Dancu intr-un articol pentru Sinteza, publicat si pe blogul sau.

„Majoritatile obtuze pot dispretui dialogul, comunicarea si continua lupta surda din timpul care era destinat luptei pentru putere. Cand elita majoritatii cauta sa domneasca si sa sugrume, sa preseze si sa nu se uite la feedbackul social, atunci se formeaza minoritati disperate, care pot erupe in societate, cu sau chiar fara ajutorul unor organizatii de interese legitime sau ilegitime. In aceste cazuri, majoritatile obtuze se pot desira incet, deoarece se pierde pe drum puterea numarului”.

(…) Elita majoritatilor, cand exista, deoarece putem avea si majoritati fara cap, trebuie sa treaca mai multe probe complicate. Prima este sa opreasca gloata castigatoare sa ia intreaga societate ca prada de razboi si sa devasteze arealul social. A doua este clarviziunea de a intelege ca o victorie in alegeri nu creste nivelul de inteligenta si intelepciunea celor care o compun, iar ceilalti, invinsii – sa spunem, nu devin dintr-o data mai prosti si mai inerti. Cand reprezentantii majoritatii uita de responsabilitatea lor sociala si vor sa-si serveasca doar propria armata, pericolul de a pierde repede majoritatea este foarte mare, deoarece dincolo de modul in care definim minoritatea si majoritatea, unii fata de altii, sau ambele in reper cantitativ, ori ca distanta fata de un centru de putere, altceva este mai important, ceva de care majoritatile uita, este vorba de CRITERIUL fundamental: criteriul civilizatiei si respectul contractului social.

Cand elita majoritatii cauta sa domneasca si sa sugrume, sa preseze si sa nu se uite la feedbackul social, atunci se formeaza minoritati disperate, care pot erupe in societate, cu sau chiar fara ajutorul unor organizatii de interese legitime sau ilegitime”, mai spune Dancu.

Dancu avertizeaza ca „numai in barbaria trecutului indepartat, invingatorul lua totul”, iar in contextul actual „majoritatile obtuze nu au cum sa castige, isi creeaza dusmani imediat, se detoneaza fara sa vrea”.

„Deocamdata, viitorul nu suna bine!”, concluzioneaza Dancu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: