Lovitura naucitoare pentru Dragnea si Tariceanu. Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei va sesiza Comisia de la Venetia in privinta legilor justitiei. CCR va trebui sa tina cont

politica

Comisia de Monitorizare a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a aprobat joi solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Venetia privind modificarea legilor justitiei. Liberalii sustin ca parcursul legilor va fi trebui sa astepte, iar Curtea Constitutionala, de asemenea, va trebui sa tina cont de de opinia Comisiei.

„Victorie PNL! Modificarea Legilor Justitiei ajunge la Comisia de la Venetia! Comisia de Monitorizare a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a aprobat solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Venetia pentru exprimarea unui punct de vedere cu privire la modificarile Legilor Justitiei propuse de PSD si ALDE Dupa refuzul sistematic al celor de la PSD si ALDE de a cere opinia expertilor internationali in privinta propunerilor de modificare a legilor Justitiei, PNL a reusit sa obtina acest lucru prin intermediul parlamentarilor sai din cadrul APCE”, transmite PNL.

Liberalii spun ca judecatorii Curtii Constitutionale vor trebui sa tina cont de opinia Comisiei de la Venetia.

„PNL a folosit in acest demers o cale extraordinara de sesizare a Comisiei de la Venetia prin intermediul Comisiei de Monitorizare a APCE. In aceste conditii, CCR va trebui sa tina cont de opinia Comisiei de la Venetia in privinta modificarilor aduse Legilor Justitiei, asa cum a tinut cont si in alte cazuri. Parcursul legilor Justitiei va trebui sa astepte acum punctul de vedere al Comisiei de la Venetia”, continua acestia, citati de news.ro.

Citeste si: PSD, reactie sfidatoare si obraznica dupa sesizarea Comisiei de la Venetia privind legile justitiei: „Comisia ce sa constate? Comisia poate fi peste Parlament si peste legislatie?”

Deputatul PNL Cezar Preda i-a solicitat pe 30 martie presedintelui Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Michele Nicoletti, pentru ca in 23 aprilie, prima zi a sesiunii APCE, sa se decida sesizarea Comisiei de la Venetia cu privire la modificarile aduse celor trei legi ale justitiei.

De asemenea, senatorul PNL Alina Gorghiu a inaintat presedintelui Comisiei juridice de la nivelul APCE, Frank Schwabe, o solicitare similara pentru ca acest for sa solicite opinia Comisiei de la Venetia in privinta modificarilor aduse legilor justitiei din Romania.

Legile au fost adoptate luni pentru a doua oara de catre Parlament dupa ce, initial, PNL le-a contestat, iar CCR a decis ca unele articole sunt neconstitutionale.

PNL a anuntat la inceputul lunii martie ca a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputatilor prin care solicita sesizarea Comisiei de la Venetia cu privire la modificarea legilor Justitiei si suspendarea dezbaterilor Comisiei speciale care a modificat aceste legi pana la primirea unui punct de vedere din partea Comisiei de la Venetia.

„Prin prezenta, grupul parlamentar PNL va solicita sa cereti un punct de vedere din partea Comisiei pentru Democratie de Drept (Comisia de la Venetia) cu privire la modificarile propuse privind legea nr. 303/2004, legea 304/2004 si legea 317/2004”, se arata in scrisoarea liberalilor.

PNL cerea atunci sa fie solicitat un punct de vedere al Comisiei de la Venetia cu privire la modificarea legilor Justitiei, afirmand ca recomandarea este cuprinsa si in ultimul Raport al Comisiei Europene cu privire la MCV.

„In sprijinul solicitarii noastre amintim recomomandarea cuprinsa in ultimul Raport al Comisiei Europene cu privire la Mecanismul de Cooperare si Verificare, precum si pozitiile publice exprimate recent de oficialii Comisiei Europene in acest sens. De asemenea, asociatii profesionale ale magistratilor s-au pronuntat pentru solicitarea unui punct de vedere din partea Comisiei de la Venetia”, se mai arata in scrisoare.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: