Pentru atacul asupra complexului din Samara, situat la aproximativ 900 de kilometri de granița Ucrainei, au fost folosite rachete de croazieră FP-5 Flamingo, dezvoltate și produse în Ucraina de compania Fire Point, potrivit liderului de la Kiev.
„În regiunea rusă Samara, una dintre întreprinderile-cheie ale Roscosmos a fost lovită: centrul «Progress», care, printre alte activități, era implicat în producția de componente electronice”, a transmis Zelenski.
„O realizare bună. Distanța față de granița noastră este de aproximativ 900 de kilometri”, a adăugat președintele ucrainean.
Fire Point a confirmat, la rândul său, utilizarea rachetelor FP-5 Flamingo în atacul asupra centrului Progress.
RKC Progress din Samara face parte din corporația de stat rusă Roscosmos și reprezintă unul dintre principalele centre ale industriei spațiale rusești.
Chiar site-ul oficial al întreprinderii arată că aceasta produce rachetele purtătoare Soyuz-2, Soyuz-2-1V, Soyuz-ST și Soyuz-5, precum și sateliți de observare a Pământului și alte vehicule spațiale. Principalele sale facilități de producție, proiectare și testare se află la Samara.
Centrul Progress a fost format prin fuziunea uzinei Progress din Samara cu Biroul Central Specializat de Proiectare și este integrat în Roscosmos. În iulie 2026, centrul era implicat inclusiv în lansarea unei rachete Soyuz-2 de la cosmodromul Baikonur.
Zelenski a prezentat lovirea obiectivului drept parte a campaniei ucrainene împotriva infrastructurii care susține capacitatea militară și tehnologică a Rusiei.
FP-5 Flamingo este una dintre cele mai importante arme cu rază lungă dezvoltate de Ucraina după invazia rusă.
Fire Point descrie oficial FP-5 drept o rachetă de croazieră cu lansare de la sol și o rază operațională de până la 3.000 de kilometri. Compania afirmă că arma are zbor subsonic și un sistem propriu de ghidare.
Racheta a fost folosită în ultimele luni în mai multe atacuri asupra unor obiective din industria militară rusă.
În iunie, Zelenski a confirmat utilizarea Flamingo pentru lovirea uzinei VNIIR-Progress din Ceboksarî, situată la aproximativ 1.000 de kilometri de Ucraina. Fabrica produce componente de navigație utilizate în drone Shahed, rachete Kalibr și Iskander-M și bombe aeriene ghidate.
Tot în iunie, rachete FP-5 au lovit complexul Titan-Barikadî din Volgograd, unde, potrivit autorităților ucrainene, sunt produse sisteme de artilerie și componente pentru lansatoare de rachete.
Zelenski a anunțat că un al doilea atac ucrainean cu rază lungă a vizat baza aeriană Savasleika, din regiunea Nijni Novgorod, aflată la aproximativ 700 de kilometri de Ucraina.
Savasleika este una dintre bazele asociate cu avioanele MiG-31K, capabile să transporte rachete aerobalistice hipersonice Kh-47M2 Kinjal.
Importanța bazei pentru Ucraina este ilustrată și de faptul că Zelenski a nominalizat în trecut Savasleika, alături de bazele Olenia și Engels, atunci când a vorbit despre obiectivele rusești de unde sunt lansate atacuri asupra teritoriului ucrainean.
Baza a mai fost atacată de Ucraina. În august 2024, surse din serviciile militare ucrainene au susținut că un MiG-31K și două avioane Il-76 au fost distruse, iar alte aproximativ cinci aeronave au fost avariate în urma unei operațiuni asupra Savasleika.
Atunci, autoritățile ruse din regiunea Nijni Novgorod au confirmat existența unui atac cu drone în zona Kulebaki, unde se află aerodromul, fără să confirme bilanțul revendicat de partea ucraineană.
Atacul anunțat sâmbătă se înscrie într-o strategie prin care Kievul încearcă să mute o parte tot mai mare a războiului asupra infrastructurii militare și industriale aflate la sute sau chiar peste o mie de kilometri în interiorul Federației Ruse.
În ultimele luni, Ucraina a folosit FP-5 Flamingo împotriva unor fabrici de armament, instalații petroliere și facilități asociate industriei ruse de rachete.
În 10 iunie, de exemplu, Zelenski a anunțat lovirea cu Flamingo a unei fabrici militare din Ceboksarî, iar în aceeași operațiune au fost atacate rafinăria Kuibîșev din regiunea Samara și infrastructuri petroliere din regiunea Vladimir, aflate la circa 700 de kilometri de front.
În martie, Ucraina utilizase aceeași rachetă împotriva uzinei de explozibili Promsintez din Ceapaevsk, tot în regiunea Samara, la aproximativ 890 de kilometri de front. Analizele ulterioare ale imaginilor disponibile au arătat însă că eficiența FP-5 nu este uniformă, unele rachete ajungând în zona țintei fără să lovească precis clădirile vizate.
Atacul asupra centrului Roscosmos din Samara marchează însă o extindere a listei de obiective revendicate de Kiev către una dintre întreprinderile centrale ale programului spațial și de rachete al Rusiei. Amploarea exactă a pagubelor produse la Progress și la baza Savasleika nu fusese confirmată independent imediat după anunțurile făcute de Zelenski.