Lukasenko ameninta Europa ca o lasa fara caldura: „Ce-ar fi daca vom inchide gazele naturale acolo?”

externe

Presedintele belarus Alexandr Lukasenko a amenintat joi cu inchiderea tranzitului de gaze naturale catre Europa prin Belarus, ca represalii la orice noi sanctiuni impuse de Uniunea Europeana din cauza modului in care tara sa trateaza migrantii, transmite Reuters, citata de Agerpres.

Miercuri, UE a acuzat Belarusul ca a organizat un „atac hibrid” impotriva blocului comunitar, incurajand mii de migranti care fug de saracie si de zonele devastate de razboi sa incerce sa treaca in Polonia, si se pregateste sa impuna noi sanctiuni impotriva Minskului.

Lukasenko, sustinut de aliatul sau apropiat Rusia, a respins criticile si a acuzat blocul celor 27 de natiuni si Occidentul ca au alimentat criza de la granita tarii sale cu statele UE.

Joi, el a invocat posibilitatea de a intrerupe gazoductul Yamal, care transporta gazul rusesc prin Belarus in drum spre Polonia si Germania.

„Incalzim Europa si ei inca ne ameninta ca vor inchide granita. Ce-ar fi daca vom inchide gazele naturale acolo?”, a declarat Lukasenko potrivit agentiei de presa Belta.

„Prin urmare, as recomanda conducerii poloneze, lituanienilor si altor oameni fara cap sa se gandeasca inainte de a vorbi”, a spus el, citat.

Piata europeana a gazului, unde preturile au atins niveluri record in ultimele saptamani, ar fi foarte sensibila la orice intrerupere a fluxului de gaz rusesc prin Belarus.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: