Lukasenko santajeaza Germania: „Nu trebuie ca problema de la granita sa se transforme intr-o confruntare aprinsa”

externe

Presedintele belarus Aleksandr Lukasenko a asigurat marti ca doreste sa evite ca actuala criza a migrantilor de la frontiera cu Polonia, pe care este acuzat ca a orchestrat-o, sa degenereze in confruntare cu vecinii sai europeni, si ca i-a propus cancelarului german Angela Merkel, cu care a discutat telefonic luni, o modalitate de rezolvare a crizei de la frontiera dintre Belarus si Polonia, unde sunt blocati cateva mii de oameni care incearca sa ajunga in Uniunea Europeana, relateaza France Presse si EFE, citate de Agerpres.

‘Esentialul astazi este sa ne aparam tara, poporul si sa evitam ciocniri’, a afirmat el, potrivit declaratiilor citate de agentia de presa oficiala belarusa Belta. ‘Nu trebuie ca aceasta problema sa se transforme intr-o confruntare aprinsa’, a adaugat Lukasenko, care nu a dorit sa dezvaluie continutul propunerii facute cancelarului german, aflat la sfarsit de mandat.

‘Ne-am pus de acord cu Merkel ca pentru moment nu vom vorbi la modul concret despre aceasta. Ea a cerut timp, o pauza, pentru a discuta respectiva propunere cu membrii UE’, a afirmat Lukasenko, citat de Belta.

Liderul belarus a afirmat ca asteapta un al doilea apel telefonic de la Angela Merkel pentru a continua cautarea unei solutii la criza migrantilor, dupa convorbirea telefonica de luni care a durat in jur de 50 de minute.

Lukasenko a subliniat ca a fost de acord cu interlocutoarea sa ca nimeni nu este interesat de escaladarea crizei migrantilor, nici Belarus si nici Uniunea Europeana, si a spus ca Minskul nu a cautat sa agraveze aceasta criza.

Fara sa ofere precizari si elemente concrete, Lukasenko a declarat ca a fost informat despre ‘tentative de a aduce arme in tabara de migranti’ instalata la frontiera cu Polonia.

Potrivit Minskului, peste 2.000 de migranti, care incearca sa ajunga in Uniunea Europeana, se afla in prezent in fata postului de frontiera Bruzgi in conditii dificile, mai ales din cauza temperaturilor scazute si accesului limitat la hrana si produse de prima necesitate. Crucea Rosie belarusa a transmis ca a livrat trei tone de ajutoare marti.

Confruntata cu valul de migranti, Polonia si-a desfasurat fortele armate si politia pentru a contracara tentative de traversare ilegala a frontierei.

‘Nu vad de ce se desfasoara avioane, elicoptere si tancuri impotriva refugiatilor’, a mai spus Lukasenko, care afirma ca Polonia a desfasurat ‘20.000 de militari cu aviatie si blindate’ la frontiera sa, in timp ce Belarus nu a desfasurat ‘nici o singura companie, nici un singur pluton de militari’. ‘Dar avem planuri de a contracara orice fel de agresiune’, a spus in continuare el.

UE, care a fost destabilizata in a doua jumatate a anilor 2010 de un aflux fara precedent de migranti, acuza regimul de la Minsk de orchestrarea crizei actuale pentru a se razbuna pe sanctiunile impuse ca represalii dupa o represiune politica interna fara precedent.

Statele membre UE au declarat ca elaboreaza noi masuri punitive impotriva regimului de la Minsk, dar, in paralel, cancelarul german Angela Merkel a avut o convorbire telefonica cu Lukasenko, un succes pentru cel a carui realegere in functia de presedinte in august 2020 nu a fost recunoscuta de catre europeni.

Cu toate acestea, agentia rusa de presa oficiala TASS remarca luni seara ca, pe durata convorbirii telefonice, Angela Merkel – aflata la sfarsit de mandat – nu l-a numit nici macar o data pe acesta presedinte, adresandu-i-se doar dupa nume si prenume.

‘In loc sa caute o solutie cu partea poloneza, UE suspenda proiectele de cooperare transfrontaliera’, a declarat Lukasenko. ‘In plus, ei ne ameninta cu noi sanctiuni si vor sa construiasca un zid de cinci metri inaltime’, a continuat el, care ameninta saptamana trecuta sa opreasca fluxul de gaze rusesc care trece prin conducta Yamal-Europa ce traverseaza teritoriul belarus spre tarile europene.

Belarusul lui Lukasenko, aliatul imprevizibil al Rusiei, pozeaza in ultimul bastion al Moscovei in fata a ceea ce el numeste o politica belicoasa a Occidentului, noteaza AFP.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: