Lukasenko se pregateste sa aduca arme nucleare din Rusia. Belarus renunta la statutul de tara non-nucleara

externe

Obiectivul fixat in Constitutia Republicii Belarus de a mentine neutralitatea si statutul de tara non-nucleara a fost inlocuit in proiectul noii legi fundamentale a acestei tari printr-un punct ce exclude „agresiunea militara de pe teritoriul sau”, informeaza luni TASS, citata de Agerpres.

In actuala Constitutie a Belarus, in articolul referitor la politica externa se spune ca „Republica Belarus isi traseaza drept obiectiv de a face din teritoriul sau o zona non-nucleara, iar statul – neutru”. In loc de aceasta, in proiectul noii Constitutii, dat publicitatii luni, se spune ca aceasta tara „exclude agresiunea militara de pe teritoriul sau la adresa altor state”.

De asemenea, potrivit acestui proiect, Adunarea Nationala a Belarus, „la propunerea presedintelui, ia decizia privind posibilitatea de a trimite militari, angajati ai organizatiilor militarizate si alte persoane in afara Republicii Belarus, pentru a participa la asigurarea securitatii colective si la activitatea de mentinere a pacii si securitatii”.

Recent, ministrul afacerilor externe al Republicii Belarus, Vladimir Makei, a declarat ca Belarus este gata sa amplaseze pe teritoriul sau arme nucleare, „in cazul unei amenintari din partea NATO”. Inainte de aceasta, presedintele belarus Aleksandr Lukasenko a subliniat ca Minskul ii va propune Moscovei asemenea masuri daca NATO va amplasa arme nucleare in Polonia.

Presedintele rus Vladimir Putin a indemnat NATO sa inceapa negocieri la obiect pentru a oferi Rusiei garantii de securitate sigure si pe termen lung. Seful statului rus a subliniat ca Rusia are nevoie anume de garantii de drept, juridice, pentru ca inainte colegii occidentali nu si-au onorat obligatiile asumate verbal.

Actiunile militare ale Rusiei in apropiere de Ucraina au amplificat tensiunile dintre Moscova si NATO, iar Alianta a cerut Rusiei sa nu invadeze statul vecin, fosta republica sovietica. Rusia respinge acuzatiile ca ar planui o invazie si sustine ca raspunde la ceea ce ea considera a fi amenintari la adresa propriei securitati din cauza relatiilor tot mai stranse ale Ucrainei cu NATO si a aspiratiilor Kievului de a adera la Alianta.

Moscova a transmis ca vrea o garantie obligatorie din punct de vedere juridic din partea NATO ca organizatia va renunta la orice activitate in Ucraina si in general in estul Europei.

Mai mult despre:

Comentarii: