Dmitri Medvedev, vicepresedintele Consiliului de Securitate al Rusiei a subliniat, joi, importanta discutiilor recente dintre presedintii Rusiei si SUA, numindu-le un pas crucial dupa ani de tacere diplomatica, relateaza agentia turca de presa Anadolu.
„Presedintii Rusiei si SUA au discutat in sfarsit. Acest lucru este foarte important in sine”, a spus Medvedev intr-un comunicat. „Administratia anterioara a SUA a intrerupt toate contactele la nivel inalt in incercarea de a pedepsi si umili Rusia. Drept urmare, lumea era in pragul Apocalipsei”, se mai arata in comunicat.
Dupa ce a vorbit miercuri cu omologul sau rus Vladimir Putin, presedintele american Donald Trumpa declarat ca au fost de acord sa inceapa negocierile pentru incheierea razboiului din Ucraina „imediat”.
Dupa ce Rusia si-a lansat „operatiunea militara speciala” in Ucraina in februarie 2022, nu au existat convorbiri telefonice intre Putin si fostul presedinte american Joe Biden, care, impreuna cu Europa, a sprijinit Kievul atat economic, cat si umanitar si militar impotriva Moscovei.
Apelul telefonic a venit dupa ce secretarul american al Apararii, Pete Hegseth, a declarat ca o intoarcerea Ucrainei la granitele de dinainte de 2014 – cand Rusia a anexat Crimeea – este nerealista si ca SUA nu vad aderarea Kievului la NATO ca parte a unui acord negociat pentru a pune capat conflictului.
Medvedev a acuzat SUA ca actioneaza ca putere dominanta a lumii, impune sanctiuni si se implica in ceea ce el a descris drept un „razboi hibrid” impotriva Rusiei.
El a sustinut ca crizele geopolitice anterioare nu au dus la tipul de izolare impus Rusiei in ultimii ani, subliniind importanta dialogului.
„Nimeni nu a aplicat sanctiuni personale asupra lui Hrusciov in timpul crizei rachetelor din Cuba sau asupra lui Brejnev in timpul conflictului din Afganistan sau a intrerupt contactele dintre sefii de stat”, a spus el. „Dimpotriva, liderii au pastrat deschise liniile de comunicare, ceea ce a ajutat la rezolvarea crizelor”, a continuat Medvedev.
El a avertizat asupra pericolelor confruntarii continue, solicitand diplomatie in loc de izolare politica.
„In lumea noastra mica, controversata, dar extrem de interdependenta, nu poate exista nicio tara sef sau conducator planetar”, a spus el. „Aceasta este o lectie care trebuie invatata de elitele americane arogante si de asa-zisul stat profund (birocratia americana)”, a mai spus Medvedev
Anterior, Trump le-a spus reporterilor in timpul unei conferinte de presa din Biroul Oval ca el si Putin s-ar putea intalni in Arabia Saudita.