news

Lupii fac ravagii in Covasna. „Au mancat si caini, inclusiv din curtile oamenilor”

Imagini cu lupii dand tarcoale mai multor comune din judet circula printre fermierii si vanatorii din zona, potrivit covasna45.ro. In ultimele zile, mai multi lupi si-au facut aparitia in diverse parti ale judetului Covasna. Au ajuns chiar pana in orasul Covasna, fugarind o ciuta, pe care au ucis-o. Aceste probleme li se adauga celor mai vechi legate de ursi, conform publicatiei covasnene.

Zonele in cauza sunt Zagon, Papauti, Turia, Chiurus din Covasna. Autoritatile locale la care ajung plangerile oamenilor spun insa ca pot interveni doar daca exista pericol iminent, vorbind despre asa numita cota de interventie. Procedurile sunt insa extrem de birocratice iar statul roman ajunge sa plateasca despagubiri uriase fermierilor pentru pagubele cauzate de lupi si ursi.

Attila Kiss, specialist in cinegetica, care gestioneaza cinci fonduri de vanatoare din judet, a monitorizat suprafetele de pe 3 fonduri si a constatat ca pe camerele video au aparut, in decurs de 48 de ore, nu mai putin de 21 de exemplare. Un numar foarte mare, avand in vedere ca aceste animale nu obisnuiesc sa se „afiseze”.

„Motivele inmultirii lupilor sunt doua. In primul rand interzicerea vanatorii, din 2016, si pesta porcina, care le-a asigurat hrana din belsug. Problema e ca se apropie si sunt tot mai multi. De cand sunt eu in acest domeniu, de peste 24 de ani, nu am vazut atatea exemplare pe camerele de monitorizare. Din pacate, viitorul e sumbru si vom ramane fara fauna salbatica daca nu se iau masuri. Vom ramane fara caprioare, cerbi, iepuri, mistreti.

Ca si ursul, lupul nu are pradator natural. In ultima perioada au mancat caini, inclusiv din curtile oamenilor. Daca ii dai unui lup o oaie sau un caine, va alege cainele, e un fel de desert pentru el”, a explicat Attila Kiss.

Aproape 500 de procese verbale, privind pagubele, numai anul trecut

In Romania, se pot recolta, prin derogare, maxim 94 de exemplare de lup pe an. Anul trecut, s-au recoltat 29, dintr-un numar de 47 de exemplare aprobate.

Potrivit unui raport al Directiei Agricole Judetene (DAJ) Covasna, prezentat la sfarsitul anului trecut la Prefectura Covasna, in 2023 au fost intocmite 448 de procese-verbale privind pagubele produse de animalele salbatice, in fermele, gospodariile si culturile agricole din judet. Dintre acestea, pentru lupi au fost 13 procese-verbale de constatare.

Conform raportului, in 2023, au fost ucise sau ranite 649 de pasari de curte, 266 de ovine, 53 de bovine, 53 de familii de albine, 31 de porci, 29 de iepuri, si un cal.

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

Putin a ajuns in Coreea de Nord. Video, cum a fost primit de tovarasul Kim Jong Un

Presedintele Federatiei Ruse, Vladimir Putin, a aterizat marti seara la Phenian. El a fost intampinat…

3 ore ago

Reuters: Tarile NATO au decis ca Rutte sa fie noul secretar general al NATO, anunta postul olandez de stiri NOS

Premierul olandez demisionar Mark Rutte va fi noul secretar general al NATO, succedandu-i lui Jens…

5 ore ago

Rezultatele finale: PSD-PNL a obtinut sub 50% la europarlamentare. Partidul lui Sosoaca trece oficial pragul, cu 5,03%

Alianta electorala PSD PNL a obtinut 48,55% din voturi la alegerile europarlamentare (19 mandate de…

4 ore ago

Un politist din Pantelimon s-a spanzurat in padurea Pustnicul. De ce a recurs la acest gest

Un politist din Pantelimon (Ilfov) a fost gasit spanzurat in padurea Pustnicul. El suferea de…

4 ore ago

Budapesta vrea sa puna bete-n roate aderarii Moldovei la UE. Planurile Regimului Orban pentru presedintia rotativa a UE

Ungaria nu va impulsiona negocierile de aderare la Uniunea Europeana (UE) cu Ucraina si Republica…

4 ore ago