Forţele Hamas au ucis 32 de membri ai unei ‘bande’ în oraşul Gaza, în cadrul unei campanii de securitate lansate după intrarea în vigoare a încetării focului cu Israel vineri, a indicat luni o sursă palestiniană de securitate, precizând că şase membri ai forţelor Hamas au fost la rândul lor ucişi.
Potrivit sursei, operaţiunea de securitate din oraşul Gaza i-a vizat pe membrii unei ‘bande periculoase afiliate unei familii din oraşul Gaza’, şi s-a mai soldat cu 24 de arestări şi 30 de răniţi.
După încetarea focului cu Israelul, Ministerul de Interne din Gaza, condus de Hamas, a desfăşurat forţe de securitate în ceea ce a descris a fi un efort de a preveni un vid de securitate care ar fi fost umplut de nelegiuiri şi jafuri.
Deşi preşedintele american Donald Trump a cerut Hamas să se dezarmeze în cadrul planului său de încetare a războiului în Gaza, el a indicat că Hamas are undă verde pentru operaţiuni de securitate internă ‘pentru o perioadă de timp’ pentru a ‘opri problemele’.
Sursa palestiniană nu a precizat despre ce bandă este vorba, însă în Gaza există câteva clanuri considerate de multă vreme rivale ale Hamas, dar care au apărut în opoziţie mai deschisă pe măsură ce războiul se desfăşura.
Sursa a menţionat totuşi că banda nu făcea parte dintr-o grupare condusă de cel mai marcant rebel anti-Hamas, Yasser Abu Shabab, care are baza la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, o zonă controlată de Israel.
Hamas îi acuză pe Abu Shabab şi susţinătorii acestuia că sunt colaboratori ai Israelului, acuzaţii respinse de cel în cauză.
Sursa din cadrul Hamas a mai declarat că un colaborator apropiat al lui Abu Shabab ‘a fost lichidat’ după începerea campaniei de securitate şi că vânătoarea lui Abu Shabab este în desfăşurare.