LUXUL in care traieste socialistul Schulz: „Doua limuzine, usier, cheltuieli de 1,3 milioane euro”

politica

Un raport privind cheltuielile Parlamentului European (PE) pentru exercitiul financiar din 2013, publicat saptamana trecuta de jurnalul oficial al UE, il acuza pe presedintele Parlamentului, Martin Schulz, de risipa, afirmand ca el ‘da un rau exemplu’, informeaza marti publicatia online belgiana Express.be, citand editia din aceeasi zi a cotidianului britanic Daily Telegraph.

Eurodeputatii au indicat ca Schulz dispune de doua masini oficiale si ca utilizeaza 35 de persoane, intre care un redactor pentru discursuri, doi soferi oficiali, patru consilieri pentru afaceri externe si un usier in uniforma de gala care il ajuta sa-si primeasca invitatii si sa pregateasca toate evenimentele. Potrivit eurodeputatilor, o echipa de o asemenea amploare este ‘foarte contestabila’ si ofera un exemplu rau intr-o perioada in care contribuabililor li se cere sa stranga cureaua.

Comisia pentru Control Bugetar a PE arata ca Schultz, pe langa salariul de aproximativ 306.000 de euro, mai cheltuie pentru stafful sau si pentru confortul sau exagerat inca peste 1.350.000 de euro.

O sursa apropiata lui Schulz a replicat ca biroul acestuia este mai mic decat cel al predecesorilor sai, iar cele doua masini sunt necesare pentru a asigura timpul de odihna legal soferilor.

masina

Schulz nu este singura tinta a raportului, care a notat de asemenea ca bugetul rectificat al PE era in deficit cu 3,5 milioane de euro si ca 17,8 milioane de euro fusesera cheltuite cu ocazia alegerilor europene din 2014, cand rata de participare fusese foarte slaba. El indica, de asemenea, ca Premiul Lux — o recompensa cinematografica decernata de PE — a costat ‘modica’ suma de 448.000 de euro si ca bugetul pentru deplasari si delegatii ale deputatilor s-a ridicat la 5,7 milioane de euro, dintre care 493.000 euro doar pentru o vizita.

Comisia cere o ‘structura mai economica’ si aminteste ca un sfert dintre cetatenii europeni au o ‘imagine foarte negativa’ despre PE pe care il considera a fi prea cheltuitor.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: