„M-a luat prin surprindere”. O cunoscuta actrita a fost demisa de Firea printr-o procedura stranie. Situatie demna de Dosarele X

news

Actrita Dorina Lazar a declarat, pentru Agerpres, ca decizia Primariei Capitalei de a o demite de la conducerea Teatrului Odeon a fost o surpriza, in conditiile in care cu doar cateva zile in urma a primit o adresa de la primarie in care i se comunica faptul ca a fost reincadrata in functia de manager.

„Si eu am aflat tot acum ca m-au demis. Am primit o hartie prin care mi se spune ca in baza nu stiu carui referat facut de corpul de control al doamnei Firea, acum in iarna, Directia de Cultura a facut referat ca sa ma scoata, adica m-a scos, si inteleg ca a fost pus pe site-ul Primariei ca va fi pus domnul Sofron. (…) M-a luat prin surprindere si pe mine. Culmea este ca eu am primit acum patru zile o adresa de la primarie prin care mi se spune ca sunt reincadrata la Teatrul Odeon in functia de manager si azi am primit ca m-au scos, la diferenta de doar cateva zile. Si eu sunt nedumerita”, a declarat Dorina Lazar.

Ea a spus ca inca nu stie ce va face in continuare, dar doreste sa afle motivele pentru care a fost demisa.

„O sa vedem mai departe ce se intampla, pentru ca trebuie sa stiu totusi motivele pentru care am fost demisa”, a mai spus Dorina Lazar, precizand ca nu stie ce urmeaza sa faca in viitor. „Eu, ca Scarlett O’Hara, din ‘Pe aripile vantului’, la asta o sa ma gandesc maine”, a mai spus Dorina Lazar.

Potrivit unui comunicat al Primariei Municipiului Bucuresti, la conducerea Teatrului Odeon a fost numit, manager interimar, Dumitru Cristian Sofron.

Actorul a declarat ca nu stie nimic de aceasta numire.

„N-am citit absolut nimic. Nu stiu niciun fel de amanunt. Probabil ca o sa-mi spuna si mie cineva lucrul acesta, o sa ma anunte si pe mine cineva”, a declarat Cristian Sofron.

Primaria Municipiului Bucuresti a anuntat miercuri, prin intermediul unui comunicat, ca „incepand de astazi, 30 august 2017, doamnei Teodora Lazar ii inceteaza contractul de management la Teatrul Odeon ca urmare a nerespectarii clauzelor contractuale. Masura a fost luata in baza raportului Corpului de control al primarului general, care a vizat, printre altele, verificarea aspectelor organizatorice, financiare si respectarea legalitatii privind incheierea si derularea contractelor comerciale”.

Conducerea interimara a Teatrului Odeon va fi asigurata de domnul Dumitru Cristian Sofron, pana la organizarea concursului de proiecte de management.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: