„M-au strans de gat cu esarfa, m-au tras de par”. Protestatara bagata in duba povesteste cum a fost tratata de jandarmi: „Singura metoda aplicata este forta”

news

Angi Serban, una dintre cele trei persoane luate pe sus si bagate in duba in timpul incidentelor de sambata din Piata Victoriei, relateaza cum au decurs evenimentele si ce s-a intamplat dupa ce a fost retinuta.

Jandarmii au retinut, sambata, in Piata Victoriei, trei persoane. Una dintre acestea a fost Angi Serban, una dintre cele mai active protestatare.

„Cum m-am ales cu o indubare, 3000 de lei amenda, un deget umflat, niste par smuls si niste dureri dubioase de spate pentru Piata Victoriei?!

Despre ziua de ieri:

Cand m-am trezit dimineata aveam zeci de apeluri de la prietenii mei din Piata. Inca de la 06:00 dimineata m-au sunat. Am realizat instant ca e panica! Il sun pe Alexandru Socol si-mi raspunde: Au inceput sa monteze Targul in Piata! Ma impachetez repede si fug in Victoriei.

Cand am ajuns, am vazut gardurile, schelele, toaletele si macaraua care monta balizele de beton si mi-am spus in gand ‘pfoa, cum naibii iesim din asta’? Despre protest, ati tot vazut imagini, despre cum e sa fii la fata locului, urmeaza sa va povestesc incepand de la incidentul cu seniorul.

Eram pe balizele de pe platforma, strigam ceva la portavoce, cu spatele catre Guvern. Stiam ca filmeaza Sandy de pe trotuar, dar nu am stat cu ochii pe el. De obicei se descurca. La un moment dat, am vazut cum ceilalti ies printre garduri si dau buzna pe partea cealalta. Cand m-am intors, jandarmii il imobilizasera pe Sandy, dar nu am inteles de ce!

Am sarit de pe platforma, am mers la ei si am vazut seniorul cu sange pe fata. L-am intrebat:
– Ce ati patit?
– M-am impiedicat si am cazut, domnisoara!

Nu l-am crezut, dar tot nu intelegeam ce se intampla in toata harmalaia aia. In scurt timp, am mers toti in Piata sa ne continuam protestul.

In Piata, am vazut imaginile si am inteles ce s-a intamplat. Seniorul a discutat cu Jandarmeria (probabil le spunea sa ne umfle, din cate am inteles este un fost securist care se perinda prin anumite cercuri, deci a fost premeditat), Sandy l-a chestionat, seniorul a inceput sa-l injure ca la usa cortului atat pe Sandy, cat si pe noi, Sandy i-a spus ca este nesimtit si ca asa se comporta comunistii psd-isti, replica pentru care seniorul l-a altoit cu un ghiozdan in cap.

Din nefericire, instinctul de barbat s-a activat si i-a plasat un pumn. De aici si imaginile cu fata lovita a seniorului.

Jandarmeria nu a intervenit in momentul in care Sandy a fost agresat, ba mai mult, s-au amuzat pe subiect, in schimb, cand a ripostat, l-au pus la pamant. Lipsa totala de impartialitate.

Bineinteles ca nu sunt de acord cu reactia lui, dar nici cu reactia seniorului si a Jandarmeriei.

Ceea ce s-a intamplat este culpa comuna, desi exista circumstanta atenuanta: autoapararea. Sandy s-a aparat.. ca n-a fost cea mai buna reactie, pot sa inteleg, dar a fost consecinta, nu cauza!

La mai bine de o ora dupa incident, aproximativ 20 de jandarmi veneau alergand catre Piata. Am coborat de pe balize si ne-am indreptat catre locul pe unde au intrat primii 3.

A venit dialogul (care numai dialog nu a facut) sa-i comunice lui Sandy ca il invita la sectie si ca daca nu accepta invitatia il vor lua impotriva vointei lui. Moment in care oamenii au incercat sa le explice ca s-a aparat.

Le-au prezentat imagini, marturii, au cerut sa li se explice de ce nu au intervenit de la bun inceput..

Nu a contat. Am fost inconjurati de catre cei de la interventii care ne-au impins, tras, lovit, ne-au sucit mainile.. Ne-au strans atat de tare incat nu mai puteam respira. Am inceput sa strigam de durere pentru ca ne contorsionau mainile, dar nu le-a pasat, aveau ordin sa il extraga cu tot cu noi.

Unul dintre jandarmi mi s-a adresat cu: ‘pleaca fa de aici!’ Am inteles ca se aude pe una dintre filmari, nu am avut timp sa le urmaresc.

Forta aplicata de catre Jandarmerie a fost total nejustificata. Ori asta li se ordona, ori este exces de zel. In ambele situatii este foarte grav.

Dupa ce l-au extras, oamenii le-au urat celebrul „Jandarmeria apara hotia”, de langa balize.

Stiti cum a raspuns Jandarmeria?

Au tras de foile gardului care erau langa balize, i-au inchis ca pe animale si au lovit cu bocancii in gard. I-am vazut striviti de balize, iar pe unii cazuti din picioare.. Am crezut ca mi se face rau. .

Am pus mana pe gard sa-l imping cat sa le fac loc sa iasa, mai ales ca doamna Teodora Vlad are probleme cu picioarele si nu se putea ridica.

Era langa mine si voiam sa-i fac loc si sa o ajut sa se ridice.

Individul de la Jandarmerie care ma tine de mana stanga in fotografie, a vrut sa ma opreasca si l-am impins cu mana dreapta. A considerat ca l-am lovit si a inceput sa traga de mine ca de un infractor. Nu stiu exact cati au venit, dar le-am simtit forta.

M-au tras, m-au impins, m-au strans de gat cu esarfa, m-au tras de par si, desi m-am opus si le-am cerut sa fiu legitimata, m-au luat pe sus si m-au bagat in duba.

Punctez: i-am spus de trei ori ca ma sugruma cu esarfa pana m-a eliberat. Cred ca nu m-a crezut pe cuvant, dar imaginile vorbesc.

Indubati (cum spunem noi) am fost eu si Alex, baiatul din poza a doua, care nu a facut altceva decat sa incerce sa ma salveze cand a vazut cum se comportau. Pe Sandy l-au luat separat.

Ne-au tinut in duba vreo 15 minute si au incercat sa ne ia la misto. Mi-au adus o femeie jandarm dupa ce a insistat Alex ca nu respecta procedura.

Am mers la Sectia 1, unde am fost insotiti de un avocat care mai vine pe la proteste si care ne va ajuta sa contestam in instanta procesele verbale.

In Sectia 1 era frig bocna, iar noi uzi pana la piele. Ne-au tinut doua ore si ceva sa completeze 3 pv-uri. Toti primeau indicatii prin telefon despre ce ar trebui sa apara in pv.

Am fost perchezitionati, iar asupra noastra nu au fost gasite obiecte, substante, sau alte materiale periculoase.

Sanctiuni:
• Cate 3000 de lei pt mine si Alex pentru obstructionarea organului.
• 1000 de lei pt Sandy – lovire.

Am ajuns in punctul in care cetateanul nu mai are dreptul la replica. Dialogul este inexistent, iar singura metoda aplicata este forta. Jandarmeria a refuzat sa dialogheze, au venit sa aplice forta pentru ca aveau la baza comunicatele mincinoase lansate in spatiul public. Acesta-i motivul pentru care le-a luat o ora si ceva sa vina si sa ridice persoana in cauza din Piata. Eu nu i-am impiedicat sa restabileasca ordinea, ci sa comita un abuz. Am acest drept ca cetatean! Sa refuz un abuz!

Felul agresiv si violent in care au actionat ii descalifica. Nu consider ca isi faceau datoria. Dar mnah.. Ei sunt doar niste executanti”, a scris Angi Serban pe Facebook.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: