Macron, un nou pas spre federalizarea Europei. Doreste „liste transnationale” pentru Parlamentul European si un rol mai important pentru acest for

externe

Presedintele francez Emmanuel Macron s-a pronuntat joi, la Strasbourg, in favoarea unui „drept de initiativa” pentru Parlamentul European care ar putea genera noi legi in Uniunea Europeana (UE), drept detinut deocamdata doar de Comisia Europeana, informeaza AFP, citata de Agerpres.

„Sustin aceasta idee de liste transnationale, care permite unificarea acestui demos european, ca si crearea unui drept de initiativa parlamentara pentru Parlamentul European”, a declarat Macron in Parlamentul de la Strasbourg, cu ocazia unui omagiu adus fostului presedinte francez Valery Giscard d’Estaing, la un an de la moartea lui.

In UE, initiativa legislativa revine in prezent Comisiei Europene, chiar daca Parlamentul European, singura institutie aleasa prin vot, poate sa-i inainteze propuneri. Legislatiile sunt apoi negociate intre trei institutii europene – Comisia, Consiliul si Parlamentul – apoi sunt votate de europarlamentari.

„Parlamentul European, care ne gazduieste astazi la sediul sau, la Strasbourg, este un miracol european” si „un spatiu democratic unic in lume”, a subliniat Emmanuel Macron, amintind ca Valery Giscard d’Estaing a contribuit la alegerea prin sufragiu universal direct a europarlamentarilor, in 1979.

„Aceasta vitalitate democratica, putem sa o intarim si mai mult”, a subliniat presedintele francez, afirmand ca este si „in continuitatea a ceea ce apara guvernul german ce isi va prelua in cateva zile atributiile”.

Atunci cand a preluat conducerea Comisiei Europene, in 2019, Ursula von der Leyen a pledat pentru liste transnationale, cu candidati din diferite tari, pentru viitorul scrutin european, in 2024. Aceasta idee fusese deja avansata, fara succes, de Emmanuel Macron, pentru alegerile din mai 2019.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: