„Magistratii au obligatia sa reactioneze inclusiv intr-un mod radical, extrem”. Cristi Danilet le inchide gura propagandistilor PSD-ALDE

politica

Judecatorul Cristi Danilet explica intr-o postare pe Facebook de ce judecatorii si procurorii au dreptul sa protesteze, dupa ce numeroase voci ale propagandei PSD-ALDE au sustinut ca acest lucru le este interzis magistratilor.

„Vad ca unii apar la TV si ataca magistratii pentru actiunile din aceste zile, motivand ca nu avem voie sa facem greva. Pai, e adevarat ca legea ne interzice sa facem greva, dar nu orice blocare a activitatii este greva.

Sa explic:

Libertatea de exprimare si de adunare sunt drepturi constitutionale. Una din formele de manifestare ale acestora este PROTESTUL. La randul lui, protestul se poate desfasura in mai multe modalitati. Una este SUSPENDAREA ACTIVITATII.

Suspendarea din partea noastra insa nu este GREVA. Asta pentru ca noi nu avem revendicari salariale sau in legatura cu munca, nu reprosam ceva angajatorului – si astea caracterizeaza o greva. Ci pretindem incetarea activitatii politice de afectare a independentei justitiei si luarea de masuri politice prin abrogarea unor legi. La aceasta ne obliga chiar statutul nostru prin art. 7 din Codul deontologic al magistratilor. Actiunea noastra nu intra, asadar, sub incidenta legii dialogului social nr. 62/2011 care reglementeaza conflictele de munca si interzice greva magistratilor, militarilor, politistilor. Insist: in aceste zile magistratii nu au vreun conflict cu angajatorul pentru a face greva, ci este un CONFLICT INTRE AUTORITATILE CENTRALE ALE STATULUI.

De retinut: in materie de actiuni de protest, regula este ca legea consacra dreptul general de reactie si exceptia este interzicerea in mod expres a unor actiuni.

Or, suspendarea activitatii justitiei cand magistratii sunt in conflict cu celelalte puteri ale statului NU ESTE INTERZISA de lege. Pana si parlamentarii au protestat de nu stiu cate ori, inclusiv prin plecarea din sala, blocarea votului etc.

In fine, reamintesc ca in 2009 toti magistratii am suspendat activitatea timp de o luna si s-a argumentat la fel: cand celelalte puteri incaleca justitia, magistratii au obligatia sa reactioneze inclusiv intr-un mod radical, extrem”, a scris Danilet pe Facebook.

Citeste si: Cristi Danilet si Alexandra Lancranjan, amenintati: „In nicio alta tara nu s-a mai pomenit asa ceva. Este extrem de periculos ce fac”

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a declarat, vineri, ca magistratii nu au dreptul sa faca greva. Mai multe parchete si judecatorii au anuntat ca isi vor suspenda activitatea in cursul saptamanii viitoare, in semn de protest fata de OUG-ul lui Tudorel Toader.

„Recomandarile Comisiei de la Venetia vorbesc despre dreptul la greva al magistratilor, pentru ca a spune ca refuzi sa intri in cauze in instantele de judecata asta e o chestiune care se numeste in drept negare de dreptate. Nu poti sa renunti partilor, nu ai un contencios cu Guvernul. Tu, ca magistrat, trebuie sa judeci niste parti. (…)

Deja am ajuns prea departe. Daca o parte din oamenii din puterea judecatoreasca incearca sa se comporte ca oamenii politici sau ca niste sindicate, eu cred ca de la corpul magistratilor societatea romaneasca are alte asteptari. Au organizatii profesionale, exista CSM”, a declarat Nicolai intr-o conferinta de presa.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: