„Maimute” si „sclavi”. Gata cu atitudinea pioasa. PSD ataca violent in Parlament, incercand sa impuna legile justitiei. Deputatii din Opozitie, injurati

politica

Deputatii PNL si USR au incercat miercuri sa impiedice dezbaterea proiectelor de lege care se aflau printre primele pozitii ale ordinii de zi a plenului Cemerei Deputatilor. In debutul sedintei din plen urmeaza sa se dezbata si voteze modificarile la legea privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate si cel privind modificarea Legii 303/2004 privind statutul magistratilor.

Liderii si viceliderii grupurilor USR si PNL au solicitat, mai mult de 50 de minute, sa se supuna la vot mutarea unor proiecte de lege care se aflau printre primele pozitii ale ordinii de zi. Mai exact, pe locurile 2 si 3 sunt proiectele ce modifica legea privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, respectiv proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind statutul magistratilor.

Propunerile Opozitiei au fost respinse prin vot de plenul Camerei Deputatilor.

Intre timp, atmosfera din sedinta deputatilor s-a incins, unde, pe fondul vociferarilor, cei de la USR au declarat ca deputatul PSD, Nicolae Bacalbasa, l-ar fi injurat pe unul dintre ei de mama si l-a numit maimuta.

„La art. 154 din Regulament presedintele de sedinta ii cheama la ordine pe deputatii care tulbura sedintele Camerei sau creeaza dezordine. El poate intrerupe sedinta cand tulburarea persista si poate dispune eliminarea din sala a persoanelor care impiedica in orice mod desfasurarea normala lucrarilor. Domnule presedinte, domnul Bacalbasa ne adreseaza injurii. Permanent a amintit de mama unui domn deputat de la USR. Vi se pare normal? (…) E ok sa fim injurati in Parlamentul Romaniei? Ati inceput ziua de astazi solemn, ramaneti solemn. Domnule presedinte, cer regulamentar sa-l chemati la ordine pe domnul Bacalbasa”, a spus Ghinea.

Presedintele de sedinta, Gabriel Vlase (PSD), a raspuns: „Asa voi face”.

Ghinea s-a aratat nemultumit de raspunsul presedintelui de sedinta.

„Domnule presedinte, supuneti la vot ca se da voie la injurat in Parlament”, a replicat Ghinea, citat de EVZ.

Presedintele de sedinta a refuzat sa-l cheme pe Bacalbasa la prezidiu pentru a-i cere explicatii, insa deputatii de la USR au insistat cu aceasta solicitare.

Si deputatul PSD, Liviu Plesoianu, a iesit din nou la atac. De aceasta data, vizati sunt cei din PNL si USR, pe care ii critica dur pentru ca vor blocarea votului pe Legile Justitiei.

„PNL si USR sunt #SCLAVII umili si #GRETOSI ai Noii Securitati! Modul cum se tarasc pe jos la picioarele #STAPANILOR lor incercand prin orice mijloace chiar in aceste clipe blocarea votului pe Legile Justitiei va ramane in istorie ca cel mai #PENIBIL moment din ultimele decenii. #ImiEsteScarbaDePNL”, a scris deputatul PSD pe Facebook.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: