Mama lui Bogdan Gigina, mesaj dramatic: „E imposibil sa imi continui viata. Ti se cere sa-ti continui viata, dar nu, nu o poti continua”

news

Mesaj dramatic al mamei lui Bogdan Gigina, Carmen Gigina, in contextul in care Gabriel Oprea a fost achitat si se pregateste sa isi continue cariera politica.

„Se spune ca trebuie sa-ti continui viata… La inceput, toti inteleg si sufera alaturi de tine. Dar dupa un timp, ti se cere sa-ti continui viata. Dar nu.. nu o poti continua… doar mergi inainte si traiesti o viata ce nu mai pare a fi a ta…., o viata care nu are nimic in comun cu viata pe care o stiai, …o viata ce ti-e complet straina.

Pierderea celui mai drag suflet, zguduie viata ta si o naruie din temelii. Atunci cind cel mai drag suflet al tau dispare… dispar parti din noi, dar …in acelasi timp cit traim noi si sufletul nostru drag ramane…aici, in noi.

Asa ca nimeni nu trebuie silit sa-si continue viata asa cum era. E imposibil. Mergi doar inainte, stiind ca porti acel suflet drag cu tine tot timpul, pina la ultima ta suflare!”, a scris Carmen Gigina pe Facebook.

Fostul ministru Gabriel Oprea a declarat, in noiembrie anul trecut, intr-un interviu pe Kanal D ca nu este deloc vinovat moral pentru moartea politistului Bogdan Gigina. Mai mult, el leaga moartea lui Gigina de incensiul de la Colectiv, intr-o noua deliranta teorie a conspiratiei.

„Va spuneam ca de la 10 ani am cunoscut ce inseamna tragedia. Tatal meu a murit la datorie, stiu ce inseamna tragedii. Ca ministru al Apararii in doua randuri, ministru de Interne in trei randuri si alte functii, am ajutat sistemul de securitate nationala, am ajutat vaduvele, copiii lor”, a sustinut Oprea.

„Ministrul de Interne are, prin dispozitie, sau a avut, prin dispoziile ministrului de Interne, alta decat a mea cu 10 ani in urma, un dispozitiv de insotire constand, cu sau fara, dintr-o masina de politie, cu sau fara, o motocicleta ca sa poata sa-si indeplineasca sarcinile si misiunile. Asta ca sa fie foarte clar, nu am beneficiat de nimic in plus”, a continuat Gabriel Oprea.

El a explicat si de ce a refuzat sa opreasca in momentul in care Gigina a avut accidentul: „De acest dispozitiv de insotire se ocupa Directia rutiera a municipiului Bucuresti, tehnic ei sunt cei care stabilesc dispozitivele”.

Gabriel Oprea a legat intr-o serie de „lucruri ciudate” accidentul politistului Bogdan Gigina.

„M-am dus in America, in octombrie 2015 intr-o vizita oficiala, un protocol semnat cu Loretta Lynch, ministrul justitiei si procurorul general al SUA, un protocol foarte important care a insemnat indeplinirea ultimei conditii tehnice de catre Romania pentru eliberarea vizelor catre romani.

Am venit in tara. V-am spus ca am refuzat sa schimb primul ministru al PSD, iar eu sa ma duc in functia de prim-ministru. L-am sprijinit intotdeauana pe presedintele Romaniei in toate problemele de securitate nationala. S-au intamplat doua lucruri: s-a intamplat un accident ciudat si am spus-o si in instanta si un incendiu ciudat si am spus-o si la parchet”, a sustinut Gabriel Oprea.

„Am fost tinta politica, a fost un linsaj mediatic de tip intelligence. Dumneavoastra credeti ca, daca eram cu cineva in masina sau veneam de la carciuma nu se spunea totul la secunda unde am fost? Nu. Am avut in ziua aia cea mai grea zi din viata mea. Am fost la minister, am avut sedinta de guvern, m-am dus la presedintele Iohannis pe probleme de migratie. Am trecut 10 minute pe acasa ca sa mananc ceva, am fugit, eram robul muncii. Am fugit, pentru ca eram vicepremier pe Securitate nationala, am discutat probleme de securitate nationala cu cei de la SRI, ne-am intors, era in jur de orele 20.00, nu s-a mers cu viteza..”, a adaugat fostul ministru.

Intrebat daca isi reproseaza ceva in urma accidentului lui Gigina, Oprea a raspuns: „Ce sa imi reprosez? Nu sunt vinovat nici in justitie si nu sunt vinovat moral fiindca nu eu ma ocupam de problemele de securitate ale acelui dispozitiv. Sunt un om care intotdeauna a respectat legea. A fost un atac mediatic, a fost un linsaj mediatic, cel mai ordinar posibil”.

Oprea a mai sustinut ca un sondaj IRES il dadea, in august 2015, cu 53% incredere in randul romanilor.

Incendiul din clubul Colectiv a avut loc in 30 octombrie 2015, la zece zile dupa accidentul tragic al politistului Bogdan Gigina.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: