Mamele și nou-născuții din Nepal au început să moară din nou după retragerea ajutorului american

Mamele și nou-născuții din Nepal au început să moară din nou după retragerea ajutorului american
Decizia Statelor Unite de a reduce programul de ajutor extern a dus la creșterea numărului de decese în rândul femeilor însărcinate și al nou-născuților din Nepal, potrivit unei anchete publicate de Associated Press.

Administrația președintelui american Donald Trump a desființat anul trecut Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, USAID, afectând grav programele de sănătate maternă și infantilă. În Nepal, reducerile au determinat închiderea unor programe de nutriție și de asistență comunitară pentru sănătatea reproductivă, create pentru a salva viețile mamelor și ale copiilor.

Departamentul de Stat al SUA susține că sprijină în continuare sănătatea maternă și infantilă în Nepal. Personalul medical, reprezentanții autorităților, lucrătorii umanitari și familiile nepaleze afirmă însă că eliminarea finanțării a avut consecințe devastatoare.

Dizolvarea USAID, care fusese cel mai mare donator umanitar din lume, a afectat programele de nutriție destinate milioanelor de femei însărcinate și copii și a lăsat centre de asistență la naștere fără echipamente, medicamente și personal. Reducerile operate de SUA, urmate de măsuri similare ale altor state, au obligat 60% dintre organizațiile pentru femei să își restrângă serviciile, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

În Nepal au dispărut programe care ofereau suplimente nutritive și alimente femeilor însărcinate sărace. A fost închis și un proiect prin care centrele de asistență la naștere primeau echipamente, iar asistentele medicale, moașele și personalul comunitar erau instruiți. Angajații vizitau femeile însărcinate, le explicau semnele unor complicații și le îndemnau să meargă la consultațiile prenatale, însoțindu-le adesea. În primii trei ani, programul a ajuns la 100.000 de femei și fete.

În urma reducerilor de ajutor extern făcute de SUA și de alte țări, Fundația Gates estimase că 2025 putea deveni primul an din acest secol în care numărul deceselor în rândul copiilor urma să crească.

Decesele materne și neonatale au revenit

Închiderea programelor a făcut ca numeroase femei însărcinate să nu se mai poată hrăni adecvat și să fie nevoite să se descurce singure într-un sistem medical în care au dificultăți să aibă încredere sau pe care nu îl înțeleg. În consecință, complicațiile nu mai sunt recunoscute suficient de repede, iar cazurile devin urgențe, avertizează cadrele medicale și autoritățile.

„Numărul deceselor în rândul mamelor, inclusiv al celor foarte tinere, în timpul nașterii a crescut cu adevărat. Numărul prevăzut pentru un an se înregistrează acum în patru până la șase luni”, afirmă Mona Sherpa, directoarea CARE Nepal, organizație care și-a pierdut peste jumătate din finanțare în urma reducerilor americane.

Și decesele în rândul nou-născuților au devenit mai frecvente. În satul Prempur Gonahi, acestea au reapărut la numai zece luni după sistarea finanțării, interval puțin mai lung decât o sarcină obișnuită, spune Sadho Baitha, responsabilul centrului local.

Înainte ca programul CARE să înceapă în districtul Rautahat, în decembrie 2022, satul înregistra anual între 10 și 15 decese neonatale. Documentele arată că în 2024 nu a fost consemnat niciunul. După anularea proiectului, nou-născuții au început din nou să moară. Primul deces a fost înregistrat în decembrie, iar alte patru au urmat până în martie.

Multe victime riscă să nu apară în statistici

Numeroase decese asociate reducerii fondurilor vor rămâne probabil invizibile, deoarece măsurile au lăsat fără serviciu și zeci de persoane care colectau date despre mortalitate. În unele localități nu mai există nimeni care să înregistreze victimele. Cele mai multe beneficiare ale programelor anulate sunt sărace, lipsite de educație și izolate. Chiar dacă ajung la medic, ele înțeleg cu dificultate explicațiile primite.

Personalul comunitar din programul CARE le vizita frecvent acasă, le însoțea la consultațiile prenatale și media discuțiile cu medicii, pentru ca informațiile esențiale să fie înțelese corect.

Kabita Mukhiya era o tânără de 20 de ani, fără educație, care locuia într-un sat sărac din apropierea frontierei cu India. În timpul sarcinii, ea a avut dureri abdominale chinuitoare, umflături severe și stări de confuzie. Suferea și de foame. Suplimentele nutritive și alimentele finanțate de SUA, pe care le primise la o sarcină anterioară, nu mai erau disponibile, iar lucrătorii care vizitau odinioară satul încetaseră să vină.

Neștiind că simptomele indicau o urgență, Mukhiya a suferit acasă câteva săptămâni, până când mătușa sa a dus-o la spital. Era prea târziu, iar tânăra și copilul nenăscut au murit. Femeia a decedat din cauza complicațiilor provocate de eclampsie, la care a contribuit semnificativ anemia severă. Ambele afecțiuni pot fi adesea depistate și ținute sub control prin îngrijire prenatală regulată, potrivit personalului medical.

Rajkumari Patel, fostă lucrătoare comunitară în programul CARE, afirmă că ea și colegii săi fuseseră instruiți tocmai pentru a preveni asemenea tragedii. „Aș fi întrebat-o dacă bebelușul se mișcă și când simțise ultima dată o mișcare. Aș fi verificat dacă avea mâinile și fața umflate și m-aș fi uitat la ochii ei pentru semne de anemie. Acestea sunt simptomele pe care le-aș fi remarcat la Kabita și aș fi spus că femeia trebuia să ajungă la spital în aceeași zi, nu a doua zi. Poate că i-am fi putut salva viața”, spune Patel.

Comentarii

Citește mai departe

Președintele rus Vladimir Putin se arată indignat de „tăcerea” partenerilor Ucrainei după ce a avertizat că cerul rusesc nu este sigur pentru aviația civilă. Liderul Kremlinului a declarat că acțiunile Ucrainei „complică negocierile de pace” și i-a criticat pe partenerii occidentali ai Kievului, relatează agenția rusă de presă de stat TASS. „Complici” ai terorismului internațional […]
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis joi că regimul autocratic al Rusiei nu este, în sine, suficient pentru a justifica înghețarea activelor unei companii legate indirect de o persoană aflată sub sancțiunile UE, deoarece orice astfel de măsură trebuie să fie susținută de dovezi obiective și solide. Bruxelles-ul a inclus în prezent […]
Facultatea de Filosofie a Universității din București primește până pe 9 septembrie candidaturi pentru programele sale de masterat, care acoperă domenii precum gândirea critică, analiza manipulării și a pseudoștiinței, etica aplicată în organizații și istoria ideilor filosofice. „Cum distingem un argument solid de o manipulare? Cine este responsabil atunci când o decizie este luată sau […]
Câinii și pisicile fac parte din viața de zi cu zi a milioane de oameni, iar apropierea de un animal de companie nu trebuie privită ca un pericol în sine. Totuși, medicii atrag atenția că gura animalelor nu este un mediu steril. În saliva lor există numeroase microorganisme, cele mai multe inofensive pentru animal, dar […]
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a amânat pronunțarea în procesul cu miza de 1 miliard de euro privind restanțele salariale ale magistraților, litigiu în care instanța supremă este atât parte, cât și, teoretic, judecător final. Soluția definitivă va fi dată abia pe 17 septembrie, foarte probabil după formarea noului guvern. Instanța supremă a […]