Mannheim: Parchetul antitero preia cazul afganului care a atacat cu un cutit membrii unei miscari anti-islam, dupa ce guvernul a mentionat de mai multe ori pista islamista

Mannheim Parchetul antitero preia cazul afganului care a atacat cu un cutit membrii unei miscari anti-islam dupa ce  guvernul a mentionat de mai multe ori pista islamista
Parchetul antitero din Germania se va ocupa de ancheta impotriva autorului atacului cu cutitul de vineri, din centrul orasului Mannheim, care a dus la moartea unui politist si ranirea a cinci persoane, a declarat, luni, o purtatoare de cuvant a procuraturii, potrivit AFP, citata de Agerpres.

Ea a justificat acest demers prin „importanta deosebita” a cazului, care a starnit emotie in Germania.

Presupusul atacator, un afgan in varsta de 25 de ani sosit in Germania in 2014, a atacat mai multi membri ai unei miscari anti-islam in piata orasului. El este acuzat de omor, tentativa de omor in cinci cazuri si vatamare corporala grava, potrivit purtatoarei de cuvant.

Tanarul, impuscat de un politist, a trebuit sa fie operat si nu a putut fi audiat pana in prezent.

Preluarea dosarului de catre Parchetul antitero era asteptata dupa ce guvernul a mentionat de mai multe ori pista islamista: cancelarul Olaf Scholz a vorbit despre un „atentat”, iar ministrul de finante Christian Lindner a indemnat populatia sa se apere „cu determinare impotriva terorismului islamist”.

Imaginile care au fost difuzate pe retelele sociale au fost calificate drept „oribile” de Olaf Scholz.

In acestea, agresorul, inarmat cu un cutit, ataca mai intai mai multi membri ai Miscarii cetatenesti Pax Europa (BPE), care denunta Islamul politic in Germania si se pregatea sa organizeze o reuniune publica. Printre persoanele ranite se afla una dintre personalitatile cele mai cunoscute, Michael Sturzenberger, care militeaza de ani de zile impotriva Islamului in Germania si este apropiat de extrema dreapta.

Politistul decedat, in varsta de 29 de ani, a fost lovit de mai multe ori cu cutitul la cap atunci cand a incercat sa se interpuna intre victime si agresor, inainte ca un alt membru al fortelor de ordine sa traga asupra afganului.

Agresorul este casatorit si tata a doi copii, potrivit politiei din Mannheim.

Acest caz tragic a reinviat ingrijorarile cu privire la utilizarea tot mai des intalnita a violentei in dezbaterile politice, intr-o tara cunoscuta pana acum pentru cultura sa de compromis si simtul moderatiei in dezbateri.

„Politistul ucis la Mannheim a aparat dreptul fiecaruia dintre noi de a-si exprima propria parere”, a declarat luni Olaf Scholz pe contul sau de X. Daca „extremistii vor sa restranga aceste drepturi prin violenta (…), statul li se va opune cu toate mijloacele statului nostru de drept”, a avertizat el.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Israelul și Libanul au convenit vineri prelungirea cu 45 de zile a armistițiului anunțat în 16 aprilie de președintele american Donald Trump, a declarat purtătorul de cuvânt  al Departamentului de Stat, Tommy Piggott, citat de Reuters. „Încetarea ostilităților din 16 aprilie va fi prelungită cu 45 de zile pentru a permite progrese suplimentare”, a declarat […]
Președintele Donald Trump intenționează să construiască o expoziție de statui reprezentând personalități marcante într-un parc strict reglementat de-a lungul râului Potomac, ceea ce ar putea deschide o nouă luptă legală cu privire la ignorarea de către administrația sa a procesului de aprobare care guvernează de obicei centrul monumental al orașului Washington, în timp ce implementează […]
O amplă analiză internațională, care a trecut în revistă date provenite de la nu mai puțin de 55 de cercetări cu un total de peste 3 milioane de subiecți, arată că între depresia majoră și canabis e o strânsă legătură. Legătura dintre depresia majoră și canabis Mai mult, relația dintre cele două funcționează în ambele […]
Într-o pădure din apropierea capitalei Lituaniei, excavatoarele lucrau de zor, săpând șanțuri și restaurând un ecosistem mlăștinos, infestat cu țânțari, care a fost drenat în era sovietică. Refacerea turbăriilor are un efect benefic pentru combaterea schimbărilor climatice, dar ajută și la apărarea țării în fața unei invazii militare. Restaurarea ecosistemelor din apropierea capitalei Lituaniei Această […]
arXiv, cel mai mare depozitar de lucrări științifice neevaluate încă de către peer-review, va interzice acum timp de un an participarea cercetătorilor ale căror studii conțin referințe „halucinate” sau alt conținut evident generat de inteligența artificială. Directorul depozitarului a declarat că autorii sunt responsabili în totalitate pentru conținutul lucrărilor publicate cu numele lor, potrivit publicației […]