Secretarul american de Stat, Marco Rubio ar putea fi invitat la sarbatoarea Victoriei din Rusia saptamana viitoare, relateaza postul public rus Zvezda, afiliat Ministerului rus al Apararii, conform 7sur7.be.
In 9 Mai, Rusia comemoreaza victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste in 1945. In timpul acestui razboi, 27 de milioane de oameni au murit de partea rusa. In fiecare an, cu aceasta ocazie, la Moscova are loc o mare parada militara.
Luna trecuta, presedintele rus Vladimir Putin a anuntat ca omologul sau chinez Xi Jinping va fi „invitatul principal” al evenimentului. „Asteptam cu nerabdare sa-l intampinam in Rusia pentru a 80-a aniversare a Victoriei”, a declarat el.
Zvezda citeaza o sursa diplomatica anonima care afirma ca si ministrul american de Externe, Marco Rubio, va fi prezent. Informatia nu a fost confirmata oficial pana in acest moment.
Kremlinul a confirmat anterior ca presedintele american Donald Trump nu va participa la parada. In ianuarie, ministrul rus al Apararii, Andrei Belousov, a dezvaluit ca lideri din 19 „tari prietene” au fost invitati la parada. Potrivit ministrului, zece dintre acestia si-au confirmat prezenta. Nu se stie exact despre ce tari este vorba.