Marea Britanie ar putea desfasura un contingent militar permanent in Arctica, pentru a descuraja amenintarea ruseasca

externe

Marea Britanie, contingent permanent, Arctica, amenintare ruseasca

Marea Britanie ar putea desfasura un contingent militar permanent in Arctica ca raspuns la prezenta crescuta a Rusiei in regiune, scrie cotidianul The Telegraph, citand surse din cadrul Ministerului Apararii.

Potrivit surselor, aceasta recomandare ar putea fi inclusa intr-o revizuire cuprinzatoare a problemelor de securitate, aparare si politica externa ale Regatului Unit, pregatita de experti britanici in numele guvernului. Se preconizeaza ca aceasta va fi publicata in iunie.

Publicatia afirma ca Fortele Armate Regale ar putea fi stationate in Arctica pentru a descuraja orice potentiala agresiune ruseasca, dupa modelul utilizat de Estonia, unde aproximativ 1.000 de soldati britanici sunt stationati ca parte a unui batalion multinational al NATO. Totul indica faptul ca contingentul va fi dislocat in Norvegia.

Ministrul de externe va observa navele britanice si norvegiene care efectueaza patrule comune inainte de a anunta un program de inteligenta artificiala cu Islanda, menit sa detecteze navele ostile.

„Pe masura ce calotele glaciare din regiune se topesc, vor aparea noi rute maritime si resurse, ceea ce va spori si mai mult riscul de confruntare”, a spus el. „De aceea trebuie sa luam masuri pentru a descuraja amenintarile din Arctica.”

Moscova isi intensifica campania de dominare a rutei maritime nordice, care, atunci cand nu este inghetata, reduce aproape la jumatate distanta pe care navele trebuie sa o parcurga intre Europa si Asia.

Ea incearca sa achizitioneze mai multe spargatoare de gheata cu propulsie nucleara, capabile sa deblocheze ruta departe de coastele sale.

Vladimir Putin a investit masiv in pretioasa sa Flota Nordica, care detine 18 submarine cu propulsie nucleara si nave de razboi echipate acum cu rachete hipersonice.

Dictatorul rus „a luat-o inaintea”  NATO cu „un deceniu de remilitarizare” in Arctica inainte de inceperea razboiului din Ucraina, spune Ed Arnold, cercetator senior la Royal United Services Institute, un think tank cu sediul la Londra.

Rusia a presarat regiunile sale arctice cu noi baze militare, a modernizat Flota Nordica pentru a inlocui navele sovietice invechite si a investit in rachete de croaziera hipersonice, de inalta precizie, precum Tsirkon, a caror raza de actiune de 1.000 km poate viza tinte occidentale.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: