Marian Oprisan modernizeaza drumurile din Vrancea cu indieni sikh, muncitori adusi din India

news

Presedintele Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, a semnat vineri ordinul de incepere a lucrarilor la doua proiecte de investitii ce vizeaza reabilitarea si modernizarea a doua drumuri judetene. Printre muncitorii adusi la fata locului de firmele care au castigat licitatia se aflau si numerosi indieni sikh.

Lucrarile vor fi realizate de Asocierea S.C.Phoenix Transbac S.R.L.- Impresa di Construzioni Ing. E. Mantovani S.P.A. Venezia – S.C. Roman Impex Prest S.R.L.- S.C. Eurocerad International S.R.L.

„Este vorba de o investitie de peste 46 de milioane de lei, adica peste 460 de miliarde de lei vechi, care pleaca din E85 – Cirligele-Virtescoiu-Odobesti. Este un drum judetean important care va fi complet modernizat si reabilitat. Este o investitie care va fi finalizata anul viitor, chiar daca are termenul de executie a lucrarilor de 30 de luni. In afara de aceste drumuri, administratia judeteana va continua sa inceapa lucrari de reabilitare si modernizare a unor drumuri judetene in valoare de 200 de milioane de euro.

Unii oameni, care sunt inclinati mai mult sa creada minciuna decat adevarul, spun ca se lucreaza cu fonduri europene mai mult la Oradea, de exemplu, dar noi, in Vrancea, numai la proiectul de apa si canalizare avem investitii de 248 de milioane de euro, iar in proiecte de drumuri juudetene avem investitii de 200 de milioane de euuro“, a declarat Marian Oprisan dupa semnarea ordinului de incepere a lucrarilor la DJ 205 C, citat de Monitorul de Vrancea.

Printre muncitorii adusi la eveniment se aflau si numerosi indieni sikh. Acestia provin in principal din regiunea Punjab, care este impartita intre India si Pakistan.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: