Apariția fostului primar în mijlocul susținătorilor lui Georgescu a provocat imediat solicitări ca acesta să încerce să ajute la eliberarea fostului candidat la alegerile prezidențiale.
„Faceți tot posibilul, noi suntem în spatele dumneavoastră. Dacă aduceți tot poporul…”, i-a spus lui Marian Vanghelie unul dintre susținătorii aflați în fața Arestului Central.
Marian Vanghelie a venit sa-l scoata pe Georgescu din arest pic.twitter.com/Gg6jcaW1mq
— aktual24.ro (@ak24ro) September 30, 2026
Marian Vanghelie a apărut în fața Arestului Central alături de Gelu Vișan, care a participat în ultimii ani în mod repetat la emisiunile România TV și s-a exprimat public în sprijinul lui Călin Georgescu.
În fața sediului se aflau încă mai mulți simpatizanți ai fostului candidat, după ce acesta fusese ridicat de polițiști de la locuința din Mogoșoaia și transportat în arest.
Vanghelie s-a mai afișat alături de susținătorii lui Georgescu și în trecut. În februarie 2025, fostul primar a fost fotografiat de AGERPRES în fața Parchetului General, unde se adunaseră simpatizanți ai lui Georgescu.
Marian Vanghelie a intervenit public în cazul Georgescu și cu numai o săptămână înainte.
După ce judecătorul Vlad Andriescu de la Tribunalul București a respins prima solicitare DIICOT de arestare preventivă și l-a plasat pe Georgescu sub control judiciar, Vanghelie l-a lăudat pe magistrat.
Același Vlad Andriescu respinsese în ianuarie 2022 și o cerere DNA de arestare preventivă formulată împotriva lui Marian Vanghelie în dosarul „Economat”.
„Acest om trebuie să se vadă cum analizează toate procesele pe care le judecă. Să se vadă cât de corect e. Ăsta trebuie să intre în istorie”, declara atunci Vanghelie despre magistrat.
Decizia privind Georgescu a fost ulterior răsturnată definitiv de Curtea de Apel București, care a dispus marți arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Marian Vanghelie a fost vizat în ultimii ani de mai multe anchete și procese penale, unele dintre acestea fiind încă în curs.
În cel mai cunoscut dosar, fostul primar a fost trimis în judecată de DNA în 2015 pentru luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani. Procurorii îl acuzau că ar fi primit foloase evaluate la aproximativ 30,4 milioane de euro în legătură cu atribuirea unor contracte de către Primăria Sectorului 5.
Tribunalul București l-a condamnat în primă instanță, în 2021, la 11 ani și 8 luni de închisoare.
Procesul s-a încheiat definitiv în martie 2025 fără o condamnare. Curtea de Apel București a constatat prescrierea răspunderii penale pentru acuzațiile de luare de mită și l-a achitat pentru abuz în serviciu și spălare de bani. Instanța a dispus însă confiscarea specială de la Vanghelie a aproximativ 13,7 milioane de lei.
Vanghelie este inculpat și în două dosare privind achizițiile societății Economat Sector 5.
În primul dosar „Economat”, DNA l-a trimis în judecată la sfârșitul anului 2024 pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Procurorii au susținut că achizițiile investigate au provocat prejudicii de peste 240 de milioane de lei unor societăți aparținând Sectorului 5.
Într-un al doilea dosar, trimis în judecată în mai 2026, Vanghelie este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și de complicitate la abuz în serviciu, în legătură cu 26 de acte materiale. DNA estimează în această cauză un prejudiciu de peste 120 de milioane de lei. Fostul primar este judecat în stare de libertate.
Acuzațiile din dosarele aflate în curs reprezintă susținerile procurorilor și nu stabilesc vinovăția, aceasta putând fi constatată numai printr-o hotărâre definitivă.
Curtea de Apel București a admis marți contestația DIICOT și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin Georgescu și a omului de afaceri Ionel Rusen.
Georgescu este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, într-un dosar privind un presupus prejudiciu de 1,1 milioane de euro.