Masuri dure in cazul profesorului obsedat sexual din Neamt. Dosar penal si dat afara. Si directoarea va fi data afara

news

Politistii au declansat o ancheta penala impotriva profesorului de matematica de la Liceul ”Dimitrie Leonida” din Piatra-Neamt care ar fi solicitat poze nud unei eleve, in varsta de 21 ani, de la o clasa de seral.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Neamt, Georgiana Mosu, a precizat, miercuri, ca in cauza sunt efectuate cercetari pentru infractiunea de hartuire sexuala.

„In urma aparitiei in spatiul online a unor conversatii dintre o eleva si un cadru didactic al unei institutii de invatamant, din Piatra-Neamt, politistii din cadrul Politiei municipiului Piatra-Neamt s-au sesizat din oficiu si au demarat cercetari in vederea stabilirii, cu exactitate, a situatiei de fapt. In cauza a fost intocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii de hartuire sexuala, cercetarile fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Piatra-Neamt. Cadrul didactic a fost audiat in aceasta dimineata”, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al IPJ Neamt.

In paralel, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Neamt a solicitat Consiliului de Administratie al liceului sa declanseze o ancheta pe baza plangerii formulate de eleva.

Inspectorul scolar general Mihai Obreja a declarat, pentru Agerpres, ca in cazul profesorului acuzat de hartuire sexuala se va ajunge, cel mai probabil, la desfacerea contractului de munca.

De asemenea, directoarea adjuncta a liceului a demisionat, marti seara, la solicitarea conducerii ISJ Neamt, din cauza faptului ca nu a informat conducerea institutiei despre incident si a facut declaratii in presa care au discriminat-o pe eleva.

„In acest caz, cel mai probabil se va merge pana la desfacerea contractului de munca. Declaratia directorului adjunct a fost total nefericita, ca sa nu spun ca este foarte grava. Cred ca a introdus si un element de discriminare, iar mai grav este faptul ca nu a informat ISJ. Era un eveniment care nu a insemnat o zi sau o ora, ci este vorba de lunile noiembrie si decembrie. Noul director m-a anuntat pe mine pe 16 ianuarie si i-am cerut sa adune informatii si abia marti a reusit sa ajunga eleva la scoala si a depus o sesizare la Consiliul de Administratie. Aseara i-am prezentat directorului adjunct, intr-o discutie directa, faptul ca a incalcat mult de tot cerintele unui management corect bazat pe principii si valori. A inteles si mi-a transmis demisia, iar aseara am dat decizia de trecere la catedra. (…) Odata reconfigurat Consiliul de Administratie, se va lua in discutie sesizarea elevei si constituirea Comisiei de cercetare disciplinara, care va urma cu rigurozitate toti pasii. Va intocmi un raport unde pot face si propuneri, raportul ajunge in Consiliul de Administratie care va lua o hotarare care devine executorie”, a precizat Mihai Obreja.

El a adaugat ca sanctiunea care va fi data in acest caz trebuie sa fie un exemplu si pentru alte cadre didactice „care uita uneori ca relatia dintre profesor si elev este institutionala, formala, si in afara scolii, adica 24 din 24 de ore”.

Ancheta penala si administrativa impotriva profesorului de matematica a fost declansata dupa ce in mediul online au aparut conversatii realizate pe aplicatii telefonice intre acesta si o eleva de 21 ani, dintr-o clasa de seral, in care ii solicita sa ii trimita poze dezbracata cu ea.

Dupa ce eleva a sesizat conducerii liceului incidentul, profesorul de matematica i-ar fi trimis pe Facebook si Whatsapp amenintari si injurii.

Capturile telefonice cu toate mesajele au fost pastrate de eleva ca probe si au fost prezentate si in mediul online.

„Credeam ca trimiti o poza cu tine goala, ca de matematica sunt satul”, i-a scris domnul profesor intr-o zi din ultimul…

Posted by RISE Project on Monday, 18 January 2021

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: