„Maxima aberatie”. Pesedistii se calca in picioare grabindu-se sa-si retraga semnaturile de pe legea privind pragul de 200.000 de euro

politica

Dupa deputatul PSD Aida Caruceru, si Liviu Plesoianu anunta ca isi retrage semnatura de pe proiectul de lege al lui Catalin Radulescu privind stabilirea unui prag de 200.000 de euro pentru abuzul in serviciu.

Plesoianu sustine ca unele prevederi sunt „aberante” insa nu explica de ce a semnat totusi proiectul lui Radulescu.

„Atunci cand una discutam si alta fumam… In aceasta dimineata mi-am retras semnatura de pe doua initiative legislative. N-am de gand sa fac niciun compromis! Nu e deloc in regula sa amestecam mere bune cu mere stricate…

Exemplu: Sa le permiti celor care sufera de boli grave sau incurabile sa efectueze arest la domiciliu mi se pare un lucru foarte bun. Sa elimini insa articolul 299 din Codul penal (cel referitor la Folosirea abuziva a functiei in scop sexual) mi se pare o mare prostie!

In expunerea de motive a initiatorului scrie asa: „In considerarea abrogarii art. 299, se considera ca notiunea de „favoruri sexuale” este o notiune care nu poate fi determinata precis si, mai mult, exista o alta infractiune care are ca obiect intretinerea de raporturi sexuale cu o persoana fara consimtamantul acesteia, iar daca consimtamantul este dat nu mai putem vorbi de o infractiune”.

…Foarte GRESITA abordarea initiatorului! In primul rand, in articolul 299 din Codul penal se face vorbire despre fapta functionarului public de „a PRETINDE sau obtine favoruri de natura sexuala”. Ca atare, pentru a fi infractiune, nu e necesar ca favorurile sexuale sa fi si fost oferite. Faptul in sine de a le pretinde, daca este probat, este element constitutiv al infractiunii. Si e ABSOLUT FIRESC sa fie asa!

Mai mult… Se face trimitere la alta infractiune, care are ca obiect intretinerea de raporturi sexuale cu o persoana fara consimtamantul acesteia. Pai initiatorul ar trebui sa stie ca „favoruri sexuale” pot fi oferite si fara intretinerea efectiva de raporturi sexuale! Sunt nenumarate exemple pe care le putem lua in calcul. Doar unul cred ca e suficient: functionarul public in speta solicita favorul sexual constand intr-o sedinta de dans erotic, fara a avea loc si un contact efectiv…

Apoi, vorbeste initiatorul si despre faptul ca „daca consimtamantul este dat nu mai putem vorbi de o infractiune”. Profund GRESIT! Chiar daca e dat consimtamantul, asta nu il exonereaza absolut deloc pe functionarul public in speta – el tot s-a folosit de functia publica pentru a primi favoruri de natura sexuala in schimbul a ceva ce poate fi obtinut tocmai prin functia sa publica…

Fac apel la toti colegii si toate colegele care au semnat aceasta initiativa legislativa sa citeasca forma in care a fost depusa si sa-si retraga semnaturile.

De asemenea, consider ca pragul de 200.000 de euro pentru abuzul in serviciu este o gonflare inutila a pragului propus initial. Este clar ca DNA a facut abuz de… abuz in serviciu pentru a controla jocul politic din Romania. Pentru cine stie sa citeasca si nu e doar sclavul propagandei, se gaseste foarte usor informatia conform careia Comisia de la Venetia sugereaza impunerea prin lege a unui prag mare tocmai pentru a evita abuzurile unor procurori a caror preocupare ar putea fi tocmai preluarea controlului asupra jocului politic. Insa pragul de 200.000 de euro mi se pare mult umflat. S-a propus in trecut 200.000 de lei, s-a propus si 100.000 de lei. In orice caz, semnificativ mai jos de 200.000 de euro…

In ceea ce priveste cealalta initiativa legislativa care nu mai are semnatura mea, lucrurile sunt cat se poate de limpezi. Una este sa aduci completari si clarificari, dar cu totul altceva e sa modifci legea astfel incat sa nu-i mai consideri functionari publici pe parlamentari si pe Presedinte. Atat parlamentarii, cat si Presedintele tarii SUNT si TREBUIE SA RAMANA functionari publici, aflati in slujba cetateanului care i-a ales prin votul sau!

P.S. Dincolo de functionari publici, praguri si altele asemenea, cred ca initiatorul chiar ar trebui sa explice public la ce s-a gandit atunci cand a scris despre abrogarea articolului referitor la ‘Folosirea abuziva a functiei in scop sexual’. Abrogarea acestui articol chiar ar fi o MAXIMA ABERATIE!”, scrie Plesoianu pe Facebook.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: