Medicul care i-a facut rost de rinichi lui Arsinel intr-un timp record a mai incalcat o lege. A fost gasit in conflict de interese de o institutie care „doarme” de doi ani

news

Medicul Mihai Lucan, fost medic sef sectie – Sectia Clinica Urologie II din cadrul Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca, a fost gasit de Agentia Nationala de Integritate in conflict de interese in materie administrativa. In perioada 26 iunie 2012 – 30 decembrie 2016, Lukmed, la care acesta impreuna cu sotia au calitatea de asociati, iar fiul sau calitatea de administrator, s-a aflat in relatii contactuale cu Institutul.

Reprezentantii ANi au anuntsat, marti, ca au constatat incalcarea regimului juridic al conflictului de interese in materie administrativa de catre Mihai Lucan, fost medic sef sectie – Sectia Clinica Urologie II din cadrul Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca, si fost membru in Consiliul de Administratie al Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca, anunta News.ro

”In perioada 26 iunie 2012 – 30 decembrie 2016, Lukmed, societatea comerciala la care acesta impreuna cu sotia au calitatea de asociati, iar fiul sau calitatea de administrator, s-a aflat in relatii contactuale cu Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca, in sensul incheierii unui contract de prestari servicii medicale si a patru acte aditionale pentru prelungirea duratei acestuia”, anunta ANI.

Medicul Lucan a incalcat, astfel, prevederile legale potrivit carora, ”constituie conflict de interese detinerea de parti sociale, actiuni sau interese la societati care stabilesc relatii comerciale cu spitalul la care persoana in cauza exercita sau intentioneaza sa exercite functia de manager”.

Potrivit ANI, medicul Lucan a fost informat despre declansarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum si drepturile de care si a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere in exercitarea dreptului la aparare.

Medicul Mihai Lucan se afla in arest la domiciliu, fiind vizat intr-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de peste cinci milioane de lei.

In 21 decembrie, Mihai Lucan, fiul acestuia, directorul administrativ al Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj, Dan Emil Fofiu – Sanpatreanu, si directorul economic Sanda Rodica Baciu au fost retinuti pentru 24 de ore de catre procurorii DIICOT, pentru delapidare si constituirea unui grup infractional organizat. In 22 decembrie, magistratii Tribunalului Bucuresti au respins cererea procurorilor DIICOT de arestare preventiva a fostului sef al Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj si a fiului acestuia, hotarand sa fie plasati sub control judiciar. Decizia a fost contestata de procurori.

Conform procurorilor, membrii grupului au prejudiciat Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca, inclusiv prin folosirea unui aparat utilizat in tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapie, aparat care a fost transferat la clinica privata fara acte, consumabilele necesare find achitate tot de institut. Astfel au fost tratati 159 de pacienti, findu-le percepute sume cuprinse intre 3.000 si 6.700 euro/interventie.

Procurorii DIICOT spun ca reprezentantii institutului si ai clinicii au dispus, in anul 2007, transferul fizic si fara titlu al acestui aparat din sediul institutului in cel al clinicii private, fara a intocmi niciun fel de contract in acest sens. In perioada 2007 – 2013, atat aparatul utilizat in tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapia tesuturilor afectate, precum si consumabilele aferente achizitionate din bugetul institutului au fost utilizate exclusiv in beneficiul clinicii private.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: