Cei mai afectati sunt copiii, in special din grupa de varsta 5-14 ani, unde au fost inregistrate 396 de cazuri de infectii acute ale caior respiratorii superioare (IACRS).
Din totalul cazurilor raportate, 1.183 au fost IACRS (12 pacienti internati), 377 pneumonii (48 internati) si 39 de cazuri de gripa (7 internate).
„Pentru IACRS, grupa de varsta cea mai afectata este 5-14 ani, iar pentru pneumonii, cele mai multe cazuri au fost inregistrate la grupa de varsta 15-49 ani”, au declarat reprezentantii DSP Mehedinti.
De asemenea, DSP a precizat ca 16.836 de persoane din judet au fost vaccinate antigripal, fara a fi raportate reactii adverse.
„Nu au fost inregistrate decese cu virus gripal”, au adaugat oficialii. Autoritatile continua sa monitorizeze situatia si sa incurajeze vaccinarea pentru a preveni complicatiile, informeaza jurnalulolteniei.ro.