Mercenarul Horațiu Potra leșinat, luni, în sala de judecată în în timp ce aștepta decizia judecătorului privind începerea procesului.
Incidentul a avut loc la Curtea de Apel. Ședința a fost suspendată temporar. Potra a fost dus la o ambulanță care a venit de urgență în spatele tribunalului. Ulterior, după ce și-a revenit, Potra a fost readus în sala de judecată, au declarat surse oficiale pentru aktual24.ro.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, mercenarul Horațiu Potra, fiul și nepotul acestuia, precum și ceilalți inculpați din dosarul privind acțiuni împotriva ordinii constituționale se află luni la Curtea de Apel București, unde instanța urmează să decidă dacă procesul poate începe pe fond, după finalizarea procedurii de cameră preliminară.
La termenul din 11 februarie, Curtea de Apel București a amânat cauza pentru data de 23 februarie, pentru analizarea unor probe și înscrisuri depuse la dosar.
Horațiu Potra se află în arest preventiv, în timp ce fiul și nepotul său sunt plasați în arest la domiciliu. Cei trei au fost aduși în țară din Dubai în 20 noiembrie 2025.
La termenul din 22 decembrie 2025, judecătorul de cameră preliminară a admis cererea formulată de Horațiu Potra privind depunerea la dosar a unui memory stick care conține două înregistrări video.
Totodată, instanța a dispus solicitarea unor informații de la Poliția Locală Mediaș.
„Emite adresă către Primăria Municipiului Mediaș – Direcția Poliția Locală pentru a comunica dacă s-a solicitat organelor de poliție deplasarea la adresa din municipiul Mediaș (…) la data de 09.12.2024, în caz afirmativ urmând a fi înaintate înscrisurile întocmite și constatările organelor de poliție locală”, se arată în soluția pe scurt a instanței.
Judecătorul a admis și cererea privind audierea unui martor-asistent la percheziția din 26 februarie 2025 efectuată la locuința lui Potra din Mediaș, dispunând citarea acestuia pentru termenul următor.
Alte solicitări formulate de Potra sau de alți inculpați au fost respinse.
În 19 ianuarie, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis menținerea arestării preventive în cazul lui Horațiu Potra. Fiul și nepotul acestuia, Dorian și Alexandru Potra, au rămas în arest la domiciliu.
Măsura dispusă anterior de Curtea de Apel București, în 9 ianuarie, a fost contestată de inculpați, însă instanța supremă a respins contestațiile.
Cei trei au fost arestați preventiv în 21 noiembrie 2025, fiind acuzați de tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive.
Horațiu Potra a fost trimis în judecată alături de Călin Georgescu și alte 20 de persoane, procurorii susținând că inculpații ar fi urmărit destabilizarea statului.
Potrivit rechizitoriului, în contextul deciziei Curții Constituționale din 6 decembrie 2024 de anulare a alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu s-ar fi întâlnit, în dimineața zilei de 7 decembrie 2024, cu Horațiu Potra, la un complex de echitație din Ciolpani, județul Ilfov.
Anchetatorii susțin că întâlnirea a avut loc „în condiții de clandestinitate”, iar discuțiile ar fi vizat un plan prin care persoane cu pregătire militară din anturajul lui Potra urmau să desfășoare „acțiuni violente cu caracter subversiv”.
„Strategia urmărea, prin contagiune emoțională și comportamentală, dublată de manipularea emoțiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituționale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat”, au arătat procurorii.
Potrivit acestora, prin acțiunile sale publice și prin contactarea unor lideri ai unor organizații radical-naționaliste, Georgescu ar fi contribuit la întărirea „rezoluției infracționale” a lui Potra.
Procurorii susțin că Horațiu Potra ar fi organizat un grup paramilitar format din 21 de persoane, care urma să se deplaseze spre București cu șapte autoturisme pentru a declanșa proteste împotriva autorităților, proteste ce ar fi urmat să fie deturnate în acțiuni violente.
„Acțiunile erau apte să desăvârșească politica revizionistă (…) în sensul împiedicării exercitării puterii legitime în stat și al reconfigurării ordinii constituționale”, au precizat anchetatorii, arătând că situația a pus în pericol securitatea națională.
În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, polițiștii au instituit filtre în zona Balotești–Săftica, în județul Ilfov, în localități din județul Dâmbovița și în Capitală, unde au oprit mai multe autoturisme. În urma controalelor au fost descoperite cuțite, pumnale, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare, pistoale și materiale pirotehnice cu potențial exploziv ridicat.
Procurorii au concluzionat că acțiunile inculpaților au creat „o stare de pericol pentru ordinea constituțională și pentru valorile sociale care protejează exercitarea puterii de stat în condițiile legii”.
În perioada 26–27 februarie 2025, anchetatorii au efectuat 47 de percheziții în județele Sibiu, Mureș, Ilfov, Timiș și Cluj, la locuințele a 27 de persoane și la patru sedii de firmă.
La locuința lui Horațiu Potra din Mediaș, într-un seif ascuns sub podea, au fost găsite sume importante de bani în valută. De asemenea, au fost descoperite mai multe arme.
La momentul perchezițiilor, Potra a declarat că își „asumă” nerespectarea regimului armelor și munițiilor, fără a oferi alte explicații.