Categories: externe

Merkel isi schimba tonul fata de REFUGIATI. Decizie dura dupa AGRESIUNILE sexuale de la Koln

Cancelarul german Angela Merkel s-a pronuntat sambata pentru inasprirea legislatiei privind expulzarea solicitantilor de azil care sunt condamnati de justitia germana, chiar si in cazul celor condamnati la pedepse cu suspendare, informeaza AFP, citata de Agerpres.

„Daca refugiatii au comis o infractiune”, acest lucru „va avea consecinte, adica se va intrerupe dreptul de sedere daca exista o pedeapsa cu inchisoarea sau chiar si cu suspendare”, a declarat Merkel, intr-o conferinta de presa la finalul unei reuniuni a conducerii Uniunii Crestin-Democrate (CDU) la Mainz, referindu-se la violentele care au avut loc in noaptea de anul nou la Koln si in care sunt implicati imigranti care au solicitat de azil in Germania.

Conducerea partidului conservator CDU al cancelarului german a ajuns la un acord potrivit caruia pierderea dreptului de azil trebuie cu atat mai mult luata in calcul in cazul comiterii unor infractiuni. Aceasta idee urmeaza sa fie discutata cu social-democratii din SPD, care fac parte din coalitia guvernamentala de la Berlin.

„Este important ca acolo unde legea nu mai este de ajuns, aceasta sa fie modificata”, a afirmat Angela Merkel, care s-a referit de asemenea la „interesul majoritatii refugiatilor”.

In prezent, conform legislatiei germane in vigoare, expulzarea unui solicitant de azil se poate face dupa o condamnare la cel putin trei ani de inchisoare, dar cu conditia ca viata si sanatatea sa sa nu fie amenintate in tara de origine.

In Germania au sosit 1,1 milioane de solicitanti de azil in 2015. Violentele de la Koln din noaptea de anul nou au creat o unda de soc in aceasta tara si au dat amploare criticilor la adresa politicii de deschidere fata de migranti manifestata de cancelarul Merkel.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

George Simion ii injura si ii ameninta pe „tradatorii” care au parasit partidul AUR in ultimele zile: „Venim dupa voi!” – VIDEO

Intr-un videoclip postat pe canalul sau favorit de comunicare, reteaua sociala chinezeasca TikTok, liderul AUR,…

11 minute ago

Cu o vechime in munca de 42 de ani, dintre care zece ca presedinte, Klaus Iohannis ar putea avea o pensie de aproape 9.000 de lei

In varsta de 65 de ani, Klaus Iohannis are o vechime in campul muncii de…

43 de minute ago

Indemn socant al lui Lukasenko catre sportivii care vor participa la Olimpiada de la Paris: „Spargeti-le fata, aratati-le ca sunteti adevarati belarusi”

In timpul unei conversatii cu jurnalistii desfasurata ieri, cu prilejul sarbatoririi zilei de 1 Mai,…

58 de minute ago

Doi barbati din Iasi au primit o noua sansa la viata, gratie rinichilor prelevati pentru transplant de la Sofia si transportati cu un avion SMURD

Avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a incheiat, miercuri seara, o misiune care a…

O oră ago

Un sofer iresponsabil a incercat sa traverseze cu masina raul Bistrita si a ramas blocat in mijlocul acestuia, fiind salvat de pompieri

Situatie uluitoare in Bistrita-Nasaud. Un sofer a incercat sa traverseze cu masina raul Bistrita, dar…

O oră ago

Statele Unite au acuzat Rusia ca ar fi folosit agenti chimici interzisi in razboiul din Ucraina

Statele Unite acuza Rusia ca a folosit un agent chimic, cloropicrina, impotriva fortelor ucrainene, incalcand…

2 ore ago