Un puternic incendiu a izbucnit, sambata dimineata, la mai multe magazine din Piata Matache din Sectorul 1 al Capitalei, pompierii intervenind cu 8 autospeciale de stingere cu apa si spuma, o autospeciala de interventie si salvare de la inaltime, o autospeciala de descarcerare si Detasamentul Special de Salvatori.
Pana in prezent, nu au fost identificate persoane care sa fi fost surprinse de incendiu, transmite Observator News. Populatia a fost avertizata prin mesaj RO-Alert din cauza degajarilor mari de fum.
Reprezentantii ISU Bucuresti-Ilfov au anuntat ca se intervine pentru stingerea unui incendiu produs la un spatiu comercial, Piata Matache, aflat pe strada Cameliei, din sectorul 1 al Capitalei. Astfel, au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apa si spuma, o autospeciala de interventie si salvare de la inaltime, o autospeciala de descarcerare, Detasamentul Special de Salvatori si o ambulanta SMURD.
”In momentul de fata incendiul se manifesta cu flacara si degajari de fum la nivelul a multor magazine din cadrul pietei. Datorita degajarilor mari de fum a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populatiei. Pana in momentul de fata nu au fost identificate persoane surprinse”, a transmis ISU Bucuresti-Ilfov.