Mesaj transant al presedintelui: „Trebuie sa eliminam trantorii si spagarii din sistem, altfel nu vom progresa”

news

Presedintele Klaus Iohannis a spus, miercuri, la Suceava, ca trebuie eliminati „trantorii” si „spagarii” din sistemul de administratie publica din Romania, mentionand totodata ca exista persoane care beneficiaza de pe urma birocratiei.

„Cum sa convingem primarii din comune sa aplice pentru fonduri europene, daca a doua zi ii punem pe drumuri sa umble sute si sute de kilometri si sute de zile dupa avize. Nu putem sa functionam asa pentru ca sunt unii care sunt beneficiarii acestor demersuri. Trebuie sa ii eliminam. Trebuie sa eliminam trantorii si spagarii din sistem, altfel nu vom progresa”, a afirmat Iohannis, citat de Agerpres.

El a scos in evidenta nevoia unei reorganizari administrative, mentionand ca populatia nu trebuie sa fie interesata de numarul de presedinti de regiuni, ci de eficienta masurilor economice adoptate de administratiile regionale.

„Daca regionalizarea nu produce dezvoltarea economica, nu-i buna la nimic, iar daca regionalizarea nu ii da cetateanului sentimentul ca administratia a devenit mai simpla pentru el, nu pentru ea, iarasi nu am facut nimic. Ca se creeaza cinci sau zece pozitii de presedinte regional, pe cine intereseaza? Asta nu au decat sa negocieze cei care sunt de specialitate, dar pentru omul de afaceri trebuie sa apara o entitate care ii da lui un cadru mai bun de dezvoltare, iar pentru omul simplu trebuie sa apara entitati care il feresc de mai multe drumuri la administratie si fac administrarea pentru el mai simpla”, a adaugat seful statului.

Klaus Iohannis a participat, miercuri, la Suceava, la o dezbatere pe tema „Modernizare, dezvoltare, descentralizare. Administratia locala vorbeste!” la care au luat parte presedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Flutur, primarii din judet si directorii institutiilor deconcentrate.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: