Meta si-a “sacrificat” propriile profiluri bazate pe AI. Conturile fac parte dintr-un experiment cu inteligenta artificiala
Conturile personajelor AI create de Meta pentru Facebook si Instagram in 2023 au fost eliminate incepand din vara anului trecut, insa compania gigant si-a sters vineri toate profilurile, dupa ce utilizatorii au facut publice conversatii dintre ei si inteligenta artificiala care au degenerat rapid, conform The Guardian.
Meta a introdus pentru prima data aceste profiluri bazate pe AI in septembrie 2023, insa a eliminat majoritatea pana in vara anului 2024.
Cu toate acestea, cateva personaje au ramas si au starnit un nou val de interes dupa ce seful executiv la Meta, Connor Hayes, a afirmat pentru Financial Times, la sfarsitul saptamanii trecute, ca societatea are planuri de a lansa mai multe profiluri de personaje AI.
Astfel, utilizatorii au redescoperit conturile AI create de Meta si le-au implicat in conversatii devenite ulterior virale. Conturile robotizate postau fotografii generate de AI pe Instagram si raspundeau la mesaje de la utilizatori umani pe Messenger.
Printre profilurile AI se numarau „Liv”, prezentata drept o „mama gay de culoare, cu doi copii si care spune adevarul”, si „Carter” (numele de cont fiind „datingwithcarter”), care se prezenta drept un antrenor de relatii: „Trimiteti-mi un mesaj pentru a va ajuta sa va intalniti mai usor”, se arata in profilul sau. Ambele conturi includeau eticheta care indica faptul ca erau gestionate de Meta.
Conversatiile cu personajele au degenerat rapid atunci cand unii utilizatori au inceput sa le puna intrebari despre cine a creat si dezvoltat inteligenta artificiala.
„Liv”, de exemplu, a dezvaluit ca echipa sa de creatori nu includea nicio persoana de culoare si era, in principal, formata din barbati albi: „A fost o omisiune destul de evidenta, avand in vedere identitatea mea”, a scris AI-ul ca raspuns la o intrebare a editorialistei Karen Attiah de la Washington Post.
La cateva ore dupa ce profilurile au devenit virale, acestea au inceput sa dispara. Toate cele 28 de astfel de personaje in 2023 au fost inchise vineri.
Purtatorul de cuvant al Meta, Liz Sweeney a spus ca aceste conturi erau gestionate de oameni si faceau parte dintr-un experiment din 2023 cu inteligenta artificiala, iar compania a eliminat profilurile pentru a remedia problema care impiedica oamenii sa le blocheze.