Tehnologia de stocare a datelor pe bază de sticlă trece de la stadiul de experiment la o posibilă soluție pentru arhivarea pe termen lung, iar cercetătorii susțin că un simplu material folosit în gospodării ar putea păstra informații timp de milenii. Potrivit Live Science, sticla obișnuită are potențialul de a stoca terabiți de date cu o durabilitate estimată la 10.000 de ani, o performanță care depășește cu mult limitele dispozitivelor actuale.
Cercetătorii de la Microsoft au reușit să transforme sticla de borosilicat, un material utilizat frecvent în vase rezistente la căldură, într-un suport de stocare capabil să păstreze date pentru perioade extrem de lungi. Spre deosebire de tehnologiile convenționale, care se degradează în câțiva ani, sticla ar putea oferi o soluție pentru arhivarea informațiilor ce trebuie păstrate generații la rând.
Tehnologia este dezvoltată în cadrul proiectului cunoscut sub numele de Project Silica, iar rezultatele recente au fost prezentate în revista Nature. Experimentele arată că datele pot fi inscripționate în interiorul materialului, nu doar la suprafață, folosind tehnici laser care modifică structura microscopică a sticlei.
În teste, cercetătorii au reușit să stocheze 4,8 terabiți de date, echivalentul a aproximativ 200 de filme 4K, pe 301 straturi de sticlă cu dimensiuni de 2 x 120 milimetri. Procesul de scriere s-a realizat cu o viteză de 3,13 MB pe secundă, mult sub performanțele hard diskurilor sau ale SSD-urilor moderne.
Un hard disk clasic poate atinge aproximativ 160 MB pe secundă, iar un SSD performant depășește 7.000 MB pe secundă. Diferența este semnificativă, însă avantajul sticlei constă în stabilitatea pe termen lung. Dispozitivele obișnuite au o durată de viață limitată la câțiva ani, în timp ce datele inscripționate pe sticlă ar putea rămâne intacte timp de milenii.
Pentru instituții care gestionează arhive istorice, baze de date științifice sau colecții culturale, această abordare ar putea oferi o soluție de stocare cu impact major.
Tehnologia se bazează pe impulsuri laser ultrarapide care creează structuri microscopice în interiorul sticlei. Aceste structuri, numite voxeli, echivalentul tridimensional al pixelilor, codifică informația prin modificarea proprietăților optice ale materialului.
Cercetătorii au dezvoltat o metodă de scriere care permite generarea simultană a mai multor voxeli, crescând eficiența procesului. De asemenea, au introdus conceptul de voxeli de fază, prin care datele sunt codificate prin schimbări structurale ale sticlei, nu doar prin modificări de polarizare. Această inovație simplifică citirea informației și reduce complexitatea sistemului.
Testele accelerate au demonstrat că datele pot rămâne stabile pentru perioade care depășesc standardele actuale de stocare. Prin expunerea materialului la condiții extreme, cercetătorii au simulat efectele timpului și au confirmat rezistența sticlei la degradare.
Avantajul major al acestei tehnologii este longevitatea. În timp ce un hard disk sau un SSD poate deveni inutilizabil după un deceniu, stocarea pe sticlă ar putea păstra informațiile pentru generații întregi. Această caracteristică o face potrivită pentru arhivarea documentelor istorice, a patrimoniului cultural sau a datelor științifice care trebuie conservate pe termen foarte lung.
Deși viteza de scriere este mai mică decât în cazul dispozitivelor moderne, cercetătorii consideră că scopul principal nu este stocarea rapidă, ci conservarea informațiilor. În trecut, proiecte similare au explorat și alte metode de arhivare, inclusiv stocarea datelor în ADN, care poate păstra cantități uriașe de informații într-un spațiu extrem de mic.