externe

Mii de turisti evacuati din insula Rodos din cauza incendiilor

Un incendiu care a izbucnit in urma cu cinci zile si a scapat de sub control pe insula greceasca Rodos a fortat, sambata, mii de oameni sa fuga din satele si de pe plajele afectate, au declarat autoritatile, potrivit Reuters.

Navele pazei de coasta si peste 30 de barci private au evacuat cel putin 2.000 de oameni, inclusiv turisti, de pe plajele din apropierea zonelor Kiotari si Lardos din partea de sud-est a insulei, a declarat purtatorul de cuvant al pazei de coasta, Nikos Alexiou, pentru televiziunea Skai.

Televiziunea greaca a aratat cozi lungi de turisti cu bagajele fiind evacuati, in timp ce pe fundal se vedea fum.

„Noapte trecuta am instalat stavilare in jurul satului Laerma, dar o schimbare de 180 de grade a vantului in aceasta dimineata a facut ca focul sa se intensifice, ajungand intr-o zona turistica”, a declarat Konstantinos Taraslias, viceprimarul din Rodos, pentru Open TV.

Incendiul a parjolit paduri si sambata a ajuns la trei hoteluri din localitatea Kiotari, potrivit Agentiei de stiri Atena.

Saptamana trecuta, protectia civila a avertizat cu privire la riscul foarte mare de incendii in Rodos si in multe alte zone din Grecia, deoarece temperaturile erau asteptate sa atinga 45 de grade Celsius.

Meteorologii au avertizat ca temperaturile actuale sunt de asteptat sa dureze pana la sfarsitul lunii.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Fostul sef al NATO: „Sistemele din Romania si Polonia ar trebui sa doboare rachetele Rusiei care vizeaza Ucraina”

Tarile NATO ar trebui sa foloseasca sistemele de aparare aeriana cu baze in Europa de…

3 ore ago

Barbatul care a atentat la viata premierului slovac Fico este poet, membru al Uniunii Scriitorilor din Slovacia. El are 71 de ani

Presa slovaca a relatat ca atacatorul care a tras cinci gloante asupra premierului Robert Fico…

6 ore ago

Cea mai bogata femeie din Australia cere Galeriei Nationale sa-i retraga portretul dintr-o expozitie

Miliardara australiana Gina Rinehart a cerut Galeriei Nationale din Australia sa-i elimine portretul dintr-o expozitie…

7 ore ago

Atacul asupra premierului slovac Robert Fico trimite unde de soc in toata Europa. Reactie si din partea SUA

Atacul de miercuri asupra premierului slovac Robert Fico in orasul Handlova, in urma unui eveniment…

7 ore ago

O locomotiva a Grup Feroviar Roman a luat foc la Poarta Alba

O locomotiva a Grup Feroviar Roman a luat foc, miercuri seara, la iesire din Poarta…

7 ore ago