Miky Spaga a incercat sa ii puna pe judecatorii din procesul lui Tariceanu pe o pista falsa. Insa procurorul DNA l-a prins cu minciuna pe fostul parlamentar PSD

news

Fostul parlamentar Serban Mihailescu a fost audiat din nou la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in calitate de martor, in dosarul in care presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, este acuzat de marturie mincinoasa.

Dezbaterile in acest dosar sunt reluate de la zero, dupa ce unul dintre judecatorii din completul initial, Ana Maria Dascalu, s-a pensionat, fiind inlocuita cu un alt magistrat.

Serban Mihailescu a reluat practic declaratia data in iunie 2017 la instanta suprema in legatura cu participarea sa la o serbare organizata in anul 2009, in Israel, de consultantul politic Tal Silberstein.

Fostul senator a relatat ca a primit o invitatie din partea omului de afaceri Nicolae Dumitru pentru a merge la Tel Aviv, unde Tal Silberstein isi sarbatorea ziua de nastere. Mihailescu a explicat ca l-a intalnit acolo si pe Calin Popescu-Tariceanu, insa nu a stat de vorba cu acesta.

Procurorul de sedinta a remarcat ca, initial, in declaratia data la DNA — Brasov, Serban Mihailescu a spus ca a mers la ziua lui Tal Silberstein in 2007, dupa care in instanta a revenit si a precizat ca, de fapt, a fost in anul 2009. Procurorul a anuntat ca DNA isi mentine decizia de a-l cercetata pe Serban Mihailescu pentru marturie mincinoasa, deoarece declaratia data de acesta in instanta in dosarul lui Tariceanu nu concorda cu cea data la DNA in timpul anchetei, scrie Agerpres.

In replica, Serban Mihailescu a spus ca a gresit in declaratia data la DNA Brasov.

Urmatorul termen al procesului a fost stabilit pentru 28 noiembrie, cand va fi audiata Ioana Valmar, fosta sotie a lui Tariceanu. Presedintele Senatului nu a participat la proces.

Pe 7 iulie 2016, Calin Popescu-Tariceanu a fost trimis in judecata de DNA pentru marturie mincinoasa si favorizarea infractorului. In acelasi dosar, Dorin Marian, fost sef al Cancelariei cand premier era Tariceanu, este acuzat de marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului, dupa ce ar fi dat o declaratie neadevarata atunci cand a fost audiat ca martor in dosarul „Ferma Baneasa”.

Conform DNA, in cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegala a unei suprafete din Padurea Snagov si a Fermei Baneasa, Tariceanu a facut, sub juramant, la data de 15 aprilie 2016, declaratii necorespunzatoare adevarului cu privire la aspecte esentiale ale cauzei asupra carora a fost intrebat si nu a spus tot ce stie in legatura cu imprejurari esentiale, urmarind prin aceasta impiedicarea/ingreunarea tragerii la raspundere penala a inculpatilor cercetati in dosarul trimis in judecata.

Procurorii spun ca Tariceanu a sustinut in mod nereal ca nu a avut cunostinta despre retrocedarea catre Paul Philippe Al Romaniei a unor suprafete de teren in Baneasa (fosta ferma regala) si Snagov (trunchiul de padure Fundul Sacului), despre implicarea inculpatilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi si a altor persoane in procedurile de retrocedare si nici despre actele de vanzare-cumparare vizand aceste bunuri.

Calin Popescu-Tariceanu este acuzat ca a mai facut declaratii necorespunzatoare adevarului si nu a spus tot ce stie in legatura cu relatia avuta cu inculpatii Tal Silberstein, Dan Andronic si Remus Truica, cu intalnirile si discutiile purtate cu acesta din urma referitor la taxele notariale privind tranzactionarea imobilelor mentionate si modalitatea de dobandire si valorificare a bunurilor revendicate.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: