„Milionarii 9/11”. Fost ambasador SUA in Afganistan: „Cel mai mare proiect al nostru a fost dezvoltarea coruptiei in masa”
290 de milioane de dolari in fiecare zi, timp de 7.300 de zile. Aceasta este suma pe care America a cheltuit-o pentru 20 de ani de razboi si pentru construirea unei natiuni in Afganistan, potrivit unui studiu realizat de Universitatea Brown. Postul CNBC a realizat o ampla investigatia legata de modul in care acesti bani au imbogatit o patura subtire de corupti afgani.
In cei 20 de ani care au trecut de la 11 septembrie 2001, Statele Unite au cheltuit peste 2 trilioane de dolari pentru a purta un razboi si a construi o natiune in Afganistan.
Cu toate acestea, a fost nevoie de doar noua zile pentru ca talibanii sa cucereasca fiecare capitala provinciala, sa dizolve armata si sa rastoarne guvernul sprijinit de SUA.
Cand luptatorii talibani au cucerit Kabulul fara sa traga un singur foc de arma, presedintele Joe Biden i-a acuzat pe afgani ca nu si-au aparat tara.
„Liderii politici afgani au renuntat si au fugit din tara”, a declarat el pe 16 august. „Armata afgana a renuntat, uneori fara sa incerce sa lupte”.
Din retorica lui Biden a lipsit orice mentiune a vinovatiei Americii intr-un razboi care a inceput atunci cand soldatii americani au invadat Afganistanul cautand sa se razbune pe Al-Qaeda pentru atacurile teroriste care au ucis 2.977 de persoane la 11 septembrie 2001.
Astazi, Ambasada SUA din Kabul este inchisa, iar soldatii americani au plecat.
Dar sutele de miliarde de dolari pe care Statele Unite le-au cheltuit pentru a duce razboiul pe teritoriul afgan pot fi inca vazute in Afganistan, la bine si la rau.
Baze aeriene abandonate, proiecte de constructie pe jumatate finalizate si zeci de mii de arme de foc impanzesc zona rurala, toate achizitionate cu bani americani.
Dolarii americani au creat, de asemenea, „milionarii din 11 septembrie”, o clasa mica de tineri afgani ultra-bogati care si-au facut averile lucrand ca antreprenori pentru armatele straine.
Cativa dintre acesti milionari au devenit modele pentru o noua generatie de antreprenori afgani. Dar multi altii si-au exploatat legaturile de familie cu oficialii guvernamentali sau cu liderii razboinici din provincie pentru a obtine contracte profitabile.
In timp, contractele guvernului american au devenit combustibilul unui sistem de coruptie in masa care a cuprins tara si, in cele din urma, a condamnat fragila sa democratie.
„Punctul final de esec al eforturilor noastre, stiti, nu a fost o insurgenta”, a declarat Ryan Crocker, ambasador al SUA in Afganistan in 2016. „A fost greutatea coruptiei endemice”.
In opinia lui Crocker, Statele Unite poarta responsabilitatea pentru o mare parte din coruptia din Afganistan, deoarece au inundat tara cu miliarde de dolari mai mult decat putea absorbi economia sa.
„Pur si simplu nu poti sa bagi asemenea sume de bani intr-un stat si intr-o societate foarte fragile si sa nu alimentezi coruptia”, a declarat Crocker. „Pur si simplu nu se poate”.
Crocker a fost unul dintre cei peste 500 de oficiali intervievati de catre Inspectorul General Special pentru Reconstructia Afganistanului (SIGAR) pentru un proiect intern numit „Lectii invatate”.
SIGAR nu a dorit niciodata ca publicul sa citeasca interviurile legate de modul in care s-au cheltuit banii in Afganistan. Dar, in 2019, un judecator a ordonat publicarea lor, iar acestea au fost compilate si publicate de The Washington Post.
Milionarii din 11 septembrie
In primii ani ai razboiului din Afganistan, cand soldatii americani inca ii vanau pe teroristii Al-Qaeda si se luptau cu luptatorii talibani, ideea de a folosi antreprenori locali afgani pentru a aproviziona bazele militare americane parea una buna.
In schimb, in Irak, cea mai mare parte a muncii de aprovizionare si logistica pentru trupele americane a fost efectuata de non-irakieni, de obicei prin contracte cu firme multinationale uriase.
Dar in Afganistan, atribuirea de contracte guvernamentale unor cetateni afgani a fost considerata o parte esentiala a strategiei generale de contrainsurgenta a SUA.
Aceasta a fost chiar numita oficial in politica de achizitii publice a Pentagonului „Afghan First”, fiind aprobata de Congres in 2008.
„Angajarea de resortisanti locali injecteaza bani in economia locala, ofera formare profesionala, creeaza sprijin in randul resortisantilor locali si poate oferi SUA o intelegere mai sofisticata a peisajului local”, au scris autorii unui raport al Congresului din 2011 privind contractele militare.
Mai multi dintre afganii care au devenit milionari lucrand ca antreprenori pentru americani au inceput ca interpreti pentru soldatii americani, insotindu-i pe membrii serviciilor in misiuni periculoase in timpul unora dintre cei mai ucigasi ani ai razboiului.
Loialitatea pe care si-au castigat-o ca interpreti le-a fost de folos mai tarziu in afacerea dura si plina de peripetii a contractelor de aparare.
Unul dintre ei este Fahim Hashimy, care lucra ca profesor de engleza in Kabul la 11 septembrie 2001. Cand trupele americane au sosit in tara, Hashimy a fost angajat ca interpret. Ulterior, el a infiintat o mica companie care aproviziona bazele militare cu bunuri si combustibil.
Astazi, acea companie, Hashimy Group, este un mare conglomerat cu un post de televiziune, facilitati de productie, investitii imobiliare, transporturi si o companie aeriana in devenire, toate cu sediul in Afganistan.
Hashimy este multimilionar si a fost unul dintre putinii afgani bogati dispusi sa vorbeasca public despre coruptia care domina tara sa.
„In concluzie, coruptia este cea mai mare problema pe care o avem”, a declarat Hashimy pentru National Public Radio in 2013. „Cred ca coruptia nu numai ca are un impact negativ asupra afacerilor, dar are si o legatura directa cu insecuritatea”, a spus el.
O parte din motivul pentru care a decisi sa isi faca un post de televiziune, a spus Hashimy, este pentru ca i-a permis libertatea de a denunta coruptia acolo unde o vedea.
Dar, sub regimul taliban, retele precum 1TV a lui Hashimy se confrunta cu un viitor incert. In iulie, Hashimy a declarat pentru The Wall Street Journal ca este in cautarea unor modalitati de a emite din afara Afganistanului.
Cea mai recenta emisiune postata pe canalul YouTube al 1TV este datata 14 august, cu o zi inainte ca talibanii sa cucereasca capitala.
Locul unde se afla in prezent Hashimy este neclar. CNBC a contactat compania sa si a solicitat un interviu, dar nimeni nu a raspuns.
Un alt „milionar 11 septembrie” care a atras atentia in afara Afganistanului este Hikmatullah Shadman. Ca si Hashimy, Shadman a fost unul dintre primii interpreti afgani angajati de trupele americane la inceputul razboiului.
In 2007, dupa cinci ani de tradus pentru soldatii din Kandahar si din imprejurimi, Shadman a inchiriat un camion si a inceput sa livreze combustibil si provizii la baza americana. El si-a construit rapid o retea de camionagii si subcontractori care erau cunoscuti pentru fiabilitatea lor, potrivit unui profil al lui Shadman publicat de New Yorker.
Pe masura ce nivelul trupelor a crescut, au crescut si veniturile lui Shadman. In 2009, compania lui Shadman a facturat Departamentului Apararii 45 de milioane de dolari. In total, intre 2007 si 2012, compania de camioane a lui Shadman a incasat 167 de milioane de dolari din contracte cu guvernul american, potrivit extraselor de cont.
Dar succesul lui Shadman a fost murdar. In 2012, Departamentul de Justitie l-a acuzat pe Shadman de frauda.
Guvernul a sustinut ca acesta ar fi platit comisioane soldatilor americani si oficialilor guvernamentali afgani in schimbul contractelor sale si ca si-a umflat in mod grosolan costurile si a facturat Departamentului Apararii lucrari care nu au fost niciodata efectuate.
Au existat, de asemenea, acuzatii potrivit carora ar fi transferat fonduri catre un cunoscut „moneyman” taliban.
Shadman a negat toate acuzatiile care i se aduc, iar mai multi soldati americani care au lucrat cu Shadman in Kandahar i-au luat public apararea.
A urmat o batalie juridica indelungata, iar atunci cand cazul a fost in cele din urma solutionat in 2019, Statele Unite au recuperat active in valoare de 25 de milioane de dolari.
Incercarile de a-l localiza pe Shadman nu au avut succes.
Dar nu au fost doar afganii care au abuzat de contractele cu americani in Afganistan.
Unul dintre principalii furnizori de alimente proaspete pentru fortele americane din Afganistan a fost Supreme Group BV, cu sediul in Olanda, fondat de americanul Stephen Orenstein. Veniturile companiei au crescut de 50 de ori intr-un deceniu, potrivit Bloomberg, care l-a plasat pe Orenstein in Indexul miliardarilor in 2013.
In 2009, Supreme Group l-a angajat ca director executiv al companiei pe directorul demisionar al agentiei federale care ii atribuia contractele, Defense Logistics Agency.
Un an mai tarziu, Supreme Group a primit de la Defense Logistics Agency o prelungire a contractului de mai multe miliarde de dolari, fara licitatie.
In 2014, Supreme Group a pledat vinovat la acuzatiile de frauda care au inclus crearea unui subcontractant fals si facturarea guvernului pentru onorariile subcontractantului. Compania a fost de acord sa plateasca 389 de milioane de dolari in amenzi si daune, una dintre cele mai mari sanctiuni impuse vreodata unui contractor din domeniul apararii la acea vreme.
Cu toate acestea, in contextul general al razboiului american din Afganistan, cazurile federale intentate impotriva lui Orenstein si Shadman au fost o exceptie, nu o regula.
Marea majoritate a fraudei si a coruptiei in materie de contracte din Afganistan nu au fost raportate si nu au fost pedepsite.
Costul real al coruptiei
Potrivit unei analize a Pentagonului, 40% din cele 108 miliarde de dolari pe care Departamentul Apararii le-a platit contractorilor din Afganistan intre 2010 si 2012 au ajuns fie in mainile talibanilor, fie ale retelei teroriste islamiste violente Haqqani, fie ale retelelor de crima organizata, fie ale traficantilor transnationali de droguri, fie ale oficialilor afgani corupti.
Dar veteranii conflictului spun ca statisticile de acest gen pot ascunde ceea ce in realitate a fost o situatie mai complicata si mai tulbure din punct de vedere etic.
Intr-o tara in care drumurile sunt deseori controlate de sefii de razboi tribali, transportul pe uscat al proviziilor necesare si vitale pentru soldatii americani necesita deseori plata unor taxe pentru o trecere sigura catre orice grup care controleaza drumurile. In zonele din tara controlate de talibani, acest lucru inseamna plata talibanilor.
Refuzul de a-i plati pe sefii de razboi care controlau drumurile ar fi insemnat, aproape sigur, un grav prejudiciu pentru soldati si contractori.
„Puteai sa fii dur cu lucrurile si sa spui: ‘Nu vom plati pe nimeni’, dar, va spun eu, aveai sa fii lovit pe drum”, a declarat Rodney Castleman, un angajat american al unei companii afgane de transport rutier, pentru The New Yorker.
Securitatea primeaza in fata oricarui alt aspect, iar contractorii care livrau bunurile intacte si la timp puteau sa ceara guvernului orice doreau.
Pentru unii oficiali americani, a plati un om puternic local pentru a garanta o trecere sigura parea mai rezonabil decat a plati un contractor american din domeniul apararii pentru a-si croi drum prin tara cu bombe.
Richard Boucher, care a ocupat functia de secretar de stat adjunct pentru Asia Centrala si de Sud in timpul administratiei presedintelui George W. Bush, care a lansat razboiul in octombrie 2001, a descris doua niveluri diferite de coruptie.
„Exista o coruptie care raspandeste bogatia si are grija de toata lumea, care ajunge la vaduve si orfani”, a declarat Boucher intr-un interviu acordat in 2015 pentru SIGAR. „Si exista coruptia care ajunge la casa mea de pe Riviera”.
Afganistanul, a spus el, avea mult mai mult din prima decat din cea de-a doua. Cheltuirea banilor americani pe contractori afgani a asigurat ca acei dolari „vor disparea in Afganistan, mai degraba decat pe centura”.
„Probabil ca, in cele din urma, se va asigura ca mai multi bani ajung la un satean, poate prin cinci straturi de functionari corupti, dar totusi ajung la un satean”, a declarat Boucher echipei SIGAR.
Dar ceea ce Boucher nu a luat in considerare a fost pretul pe termen lung pe care deceniile de coruptie oficiala, alimentate de toti banii americani, il vor avea asupra credintei deja subrede a afganilor obisnuiti in guvernul democratic.
Pana in 2006, la doar cinci ani de la inceperea razboiului american, guvernul ales de la Kabul „se autoorganizase intr-o cleptocratie”, a declarat colonelul de armata in retragere Chris Kolenda intr-un interviu acordat in 2016 de SIGAR.
„Cleptocratia s-a consolidat in timp, pana in punctul in care prioritatea guvernului afgan a devenit nu buna guvernare, ci sustinerea acestei cleptocratii”, a spus Kolenda.
Nu doar americanii au vazut ca acest lucru se intampla. Si oficiali de rang inalt ai guvernului afgan au vazut acest lucru.
In 2010, Dr. Rangin Spanta, consilierul pe probleme de securitate nationala al presedintelui de atunci Hamid Karzai, le-a spus oficialilor americani: „Coruptia nu este doar o problema pentru sistemul de guvernare din Afganistan. Este sistemul de guvernare”.
Ani mai tarziu, talibanii au profitat de aceasta erodare a increderii publice, oferind afganilor ceea ce pentru multi parea o alternativa mai buna la cleptocratie.
In pofida tuturor cailor pe care banii americani au strabatut Afganistanul, a existat un loc in care acestia nu au ajuns niciodata: buzunarele celor mai saraci cetateni ai tarii.
Dupa doua decenii de construire a natiunii si 2,1 trilioane de dolari, statutul economic al afganilor obisnuiti nu s-a schimbat aproape deloc. Potrivit Bancii Mondiale, Afganistanul a fost a sasea cea mai saraca natiune de pe Pamant in 2020 – un clasament ramas practic neschimbat din 2002. Venitul pe cap de locuitor era de doar 500 de dolari.
Pentru Crocker, adevarul urat din spatele marelui proiect de reconstructie al Americii in Afganistan a fost de mult timp evident.
„Cel mai mare proiect al nostru, din pacate si, desigur, fara sa vrem, s-ar putea sa fi fost dezvoltarea coruptiei in masa”, a declarat el pentru SIGAR in 2016.
Cinci ani mai tarziu, istoria i-a dat dreptate.
