Milionarul Niculae poate fi eliberat dupa numai 3 luni, a decis Judecatoria Medgidia. El fusese condamnat la 5 ani de inchisoare

news

Judecatorii de la Medgidia au decis, miercuri, ca Ioan Niculae poate fi eliberat conditionat. Solutia de astazi nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs. Niculae a executat doar trei luni din pedeapsa de cinci ani de inchisoare.

In cazul sau, fractia de pedeapsa impusa in cazul detinutilor care au varsta de peste 60 de ani a fost executata inca din luna februarie, atunci cand a fost condamnat.

Omul de afaceri Ioan Niculae a fost condamnat definitiv la cinci ani de inchisoare de Curtea de Apel Bucuresti. Este o pedeapsa majorata fata de cea decisa de prima instanta, de 3 ani si 6 luni de inchisoare.

Niculae a fost acuzat de cumparare de influenta, instigare la evaziune fiscala si instigare la spalare de bani. Potrivit acuzatiilor din dosar, firma InterAgro, controlata de omul de afaceri, ar fi incheiat contracte fictive cu o alta societate, pentru a reduce masiv contributiile datorate bugetului de stat. Prejudiciul este calculat in acest caz la peste 11 milioane de lei.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: