Milionarul pesedist Adrian Nastase ii ia peste picior pe tinerii din Piata Victoriei: „Isi plimba bicicletele prin fata Guvernului, Tudose nu are ce discuta cu ei”

politica

Fostul premier Adrian Nastase afirma ca din timp in timp este nevoie de modificari ale legislatiei fiscale, insa precizeaza ca acestea trebuie discutate si ca responsabilitatea pentru dialogul politic apartine presedintelui Klaus Iohannis.

„Constat o lipsa de responsabilitate inacceptabila a liderilor politici de la noi, preocupati, in acest moment, de mize marunte. Sa va aduc aminte ca primul Cod fiscal a fost adoptat in 2003 de catre guvernul pe care l-am condus, pentru unificarea legislatiei in materie si prin abrogarea a peste 40 de acte legislative care produceau un adevarat haos in domeniul fiscal? Da, este nevoie de modificari, din timp in timp, ale legislatiei fiscale. Da, este nevoie ca ele sa fie discutate, dar nu de persoane care isi plimba bicicletele, duminica, prin fata Guvernului. Responsabilitatea principala in astfel de momente este a presedintelui Romaniei, care ar trebui sa mai renunte la drumetii si sa incerce sa incurajeze dialogul politic pe astfel de teme”, a scris, miercuri, fostul premier pe pagina sa de Facebook.

El considera ca este necesara mai multa fermitate in aceste chestiuni, aratand ca in cazul in care Guvernul a ajuns la o anumita concluzie, trebuie sa o aplice in cadrul permis de Constitutie, punctand ca daca „nu e bine, tot Guvernul va raspunde politic”.

„Faptul ca se tot plimba pentru avize, aprobari pe la Bruxelles, Venetia, ambasade arata o lipsa de hotarare pe care alegatorii o sanctioneaza. Trebuiau explicate, de la inceput, obiectivele reale ale modificarilor la Codul fiscal, pentru a para ‘baletul’ celor care vor in continuare sa spolieze statul. Unele sindicate vor sa se reinventeze in strada, dar ar trebui sa aiba curajul, mai intai, de a construi organizatii sindicale puternice in zona privata”, a mai scris Nastase.

Pe de alta parte, el atrage atentia ca Romania trebuie sa fie foarte ferma in a nu-i lasa pe ‘penalii’ din Catalonia sa ‘zburde’ in Romania, cu complicitatea unor lideri politici maghiari.

El da drept exemplu declaratia de la Cluj a lui Marc Gafarot i Monjo, coordonatorul departamentului de politica externa al Partidului Democrat European Catalan, care a afirmat ca starea in care se afla astazi Catalonia se apropie foarte mult de timpurile dictaturii franchiste.

„E clar, daca incendiul nu a reusit in Catalonia (sunt multe baze NATO acolo), poate reuseste in alta parte…”, conchide Adrian Nastase.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: