Minciuna grosiera a Olgutei Vasilescu, Comisia Europeana neaga afirmatiile fostului ministru al Muncii: „Nu avem date despre o astfel de discutie”

politica

Comisia Europeana neaga transant ca i-a solicitat fostului ministru al Muncii, Lia Olguta Vasilescu, sa creasca varsta de pensionare in Romania la 68 de ani.

Lia Olguta Vasilescu s-a laudat pe 10 decembrie 2019 ca s-a luptat cu Comisia Europeana pentru a impiedica cresterea varstei de pensionare in Romania. „Si mie mi s-a solicitat de la Comisia Europeana cresterea varstei de pensionare la 68 de ani. Am spus ca e imposibil, deoarece Romania are o speranta de viata cu 8 ani sub media Uniunii Europene. Noi suntem la 74, Franta la 82, de exemplu”, a sustinut Vasilescu.

Lia Olguta Vasilescu a facut afirmatia dupa ce actualul premier a anuntat la inceputul lunii trecute ca vrea un proiect de lege prin care sa repare „toate inechitatile” din sistemul public de pensii. Ludovic Orban a precizat ulterior ca guvernul intentioneaza cresterea varstei de pensionare doar pentru politisti.

Factual.ro a intrebat Comisia Europeana daca a adresat vreo cerere oficialilor romani privind cresterea varstei de pensionare la 68 de ani. Raspunsul a sosit pe 6 ianuarie si este negativ.

„Nu avem date despre o astfel de discutie (cu Lia Olguta Vasilescu)”, se arata intr-un raspuns oficial al Comisiei Europene.

Comisia Europeana a recomandat Romaniei in 2017 si apoi in 2018 sa faca demersuri pentru egalizarea varstei de pensionare pentru barbati si femei.

Conform Casei Nationale de Pensii, varsta standard de pensionare este acum de 63 de ani pentru femei si 65 pentru barbati cu stagiul minim de cotizare de 15 ani, iar cel complet de 35 de ani.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: