Minciuni ireale ale lui Ciolacu la RTV: „INS spune spune ca nivelul de trai in Romania a scazut foarte mult”. INS a anuntat cresterea salariului mediu

politica

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marti ca a avut discutii cu mai multi lideri de grup parlamentar despre amendamentul depus la rectificarea bugetara potrivit caruia punctul de pensie ar urma sa fie majorat cu 40%, adaugand ca acest amendament va trece de plenul comun al Parlamentului.

PSD a depus luni la Comisiile de munca ale Parlamentului un amendament la rectificarea bugetara care spune ca se abroga prevederea potrivit careia punctul de pensie creste cu 14% si se pastreaza forma initiala din legea pensiilor, care prevede majorarea acestuia cu 40% de la 1 septembrie 2020.

„Am avut discutii astazi cu mai multi lideri de grup din Parlament si lideri de partide si noi credem ca acest amendament va trece in votul din plenul comun. (…) Sunt mai multi lideri, cred ca o sa anunte domniile lor in ziua votului. In acest moment se stie ca PSD este minoritar in Parlament, ca sa terminam si aceasta discutie, printr-o migratie, mult hulita acum un an de catre presedintele Iohannis si PNL, catre PNL. Grupul PNL din Parlament, in acest moment, are 20% componenta parlamentari din alte zone politice”, a spus Ciolacu la Romania TV.

El a adaugat ca PSD a formulat acel amendament pentru ca legile trebuie respectate.

„Mai mult, nivelul de trai in Romania a scazut foarte mult, INS spune acest lucru. (…) Nu este o marire extraordinara, aceasta marire poate fi suportata. Romania imprumuta 1.000 de euro pe secunda, vrem sa stim ce se intampla cu acesti bani, fiindca ei nu se regasesc in economie. (…) In ceea ce priveste imprumuturile, noi platim o dobanda de 4,74%, este cea mai mare dobanda platita de un stat european. FMI a acordat multor state, Poloniei, Greciei, Bulgariei, imprumuturi cu dobanda zero, 2 miliarde de euro, pentru perioada de pandemie, cu o singura conditie, ca achizitiile sa se faca transparent. Vreau sa va spun ca Romania nu a accesat un astfel de imprumut”, a afirmat Ciolacu.

INS a anuntat insa, marti, ca salariul mediu a crescut.

Castigul salarial mediu nominal brut a fost 5.468 lei, in iulie 2020, cu 99 de lei, respectiv 1,8%, mai mare decat in iunie 2020, iar castigul salarial mediu nominal net a fost 3.372 lei, in crestere fata de luna precedenta cu 74 de lei (+2,2%), arata datele Institutului National de Statistica (INS), publicate marti. Liderii PSD au sustinut si in motiunea de cenzura ca salariul mediu a scazut, provocand o replica dura a premierului.

Potrivit INS, valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in activitati de servicii in tehnologia informatiei, inclusiv activitati de servicii informatice (7.910 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (1.687 lei).

Comparativ cu luna iulie a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,1%, Conform statisticii oficiale, indicele castigului salarial real a fost 105,2% pentru luna iulie 2020 fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Indicele castigului salarial real a fost 102,2% pentru luna iulie 2020 fata de luna precedenta. Fata de luna octombrie 1990, indicele castigului salarial real a fost 226,8%, cu 5 puncte procentuale mai mare fata de cel inregistrat in luna iunie 2020.

„In luna iulie 2020, in activitatile din sectorul economic, nivelul castigului salarial mediu net a crescut fata de luna precedenta ca urmare a reluarii activitatii anumitor agenti economici, prin continuarea aplicarii masurilor de relaxare, a realizarilor de productie ori incasarilor mai mari (in functie de contracte/proiecte) ori a acordarii de premii ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, de vacanta, al 13-lea salariu ori pentru performante deosebite), drepturi in natura si ajutoare banesti, sume din profitul net si din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, cresterile castigului salarial mediu net s-au datorat disponibilizarilor de personal cu castiguri salariale mai mici fata de medie din unele activitati economice”, noteaza INS.

Datele oficiale arata ca cele mai semnificative cresteri ale castigului salarial mediu net la nivel de sectiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au inregistrat dupa cum urmeaza: cu 46% in transporturi aeriene ca efect al reluarii activitatii, urmare a continuarii aplicarii masurilor de relaxare; intre 12% si 21,5% in extractia carbunelui superior si inferior, fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, fabricarea produselor din tutun, extractia minereurilor metalifere, silvicultura si exploatare forestiera (inclusiv pescuit si acvacultura).

O crestere cuprinsa intre 5% si 8% s-a inregistrat in repararea, intretinerea si instalarea masinilor si echipamentelor, intermedieri financiare (cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii), fabricarea produselor textile, depozitare si activitati auxiliare pentru transport, activitati de servicii anexe extractiei, industria constructiilor metalice si a produselor din metal (exclusiv masini, utilaje si instalatii).

De asemenea, au avut loc cresteri intre 2,5% si 5% in activitati de servicii in tehnologia informatiei (inclusiv activitati de servicii informatice), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor si semiremorcilor, fabricarea altor mijloace de transport, captarea, tratarea si distributia apei, transporturi terestre si transporturi prin conducte, cercetare dezvoltare, fabricarea hartiei si a produselor din hartie, fabricarea produselor din cauciuc si mase plastice, industria metalurgica, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea de mobila, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat, activitati de posta si de curier, activitati de spectacole, culturale si recreative.

Scaderile castigului salarial mediu net fata de luna iunie 2020 au fost determinate de acordarea in luna precedenta de prime ocazionale, drepturi in natura si ajutoare banesti, sume din profitul net si alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), cat si de angajarile de personal cu castiguri salariale mai mici fata de medie din unele activitati economice.

De asemenea, scaderile castigului salarial mediu net au fost cauzate de intreruperi/incetari ale activitatii, de continuarea somajului tehnic de catre anumiti agenti economici, de nerealizarile de productie ori incasarile mai mici (in functie de contracte/proiecte) sau de remunerarea partiala a salariatilor din unele activitati economice.

Cele mai semnificative scaderi ale castigului salarial mediu net la nivel de sectiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au inregistrat dupa cum urmeaza: cu 10,5% in activitati de editare; intre 4,5% si 7% in tiparirea si reproducerea pe suporturi a inregistrarilor, fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice, fabricarea de masini, utilaje si echipamente n.c.a, fabricarea substantelor si a produselor chimice, hoteluri si restaurante; intre 1% si 2,5% in colectarea si epurarea apelor uzate, industria alimentara, activitati de productie cinematografica, video si de programe de televiziune, inregistrari audio si activitati de editare muzicala (inclusiv activitati de difuzare si transmitere de programe).

In sectorul bugetar s-au inregistrat cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta in invatamant (+7,7%), administratie publica (+2,3%), respectiv in sanatate si asistenta sociala (+2,2%), in principal ca urmare a acordarii biletelor de valoare (tichete de vacanta).

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: