news

Ministerul Afacerilor Externe: cei sase romani care solicitasera ajutor pentru evacuare au parasit Noua Caledonie

„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite ca in urma demersurilor complexe derulate prin intermediul Consulatului General al Romaniei la Paris si al Ambasadei Romaniei la Canberra, in colaborare cu autoritatile franceze si australiene, toti cei sase cetateni romani care solicitasera sprijin pentru evacuare au parasit Noua Caledonie”, se arata intr-un comunicat de presa transmis de MAE.

Astfel, un cetatean roman a fost evacuat miercuri, 22 mai, prin intermediul unei curse aeriene organizate de catre autoritatile franceze, in colaborare cu cele australiene si cele din Noua Zeelanda, cu destinatia Australia.

Ceilalti cinci cetateni romani au parasit teritoriul francez de peste mari sambata, 25 mai. Dintre acestia, doi au fost evacuati catre Australia cu o aeronava militara apartinand Fortelor Aeriene Australiene, ceilalti trei fiind imbarcati pe un zbor civil organizat de autoritatile franceze.

„MAE le adreseaza multumiri autoritatilor franceze si australiene pentru intregul sprijin oferit in vederea evacuarii cetatenilor romani din Noua Caledonie”, conform comunicatului.

Anterior, MAE a emis o atentionare de calatorie in contextul decretarii, de catre presedintele Republicii Franceze, a starii de urgenta in teritoriul francez de peste mari, pentru a face fata incalcarilor grave ale ordinii publice care au loc in acest spatiu.

 

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

DNA l-a prins pe seful IPJ Cluj ca si-a folosit nevasta pentru a scapa de o amenda de circulatie. Politistii de la rutiera sunt si ei anchetati

Surse judiciare au prezentat detalii pentru aktual24.ro in legatura cu cazul chestorului Mihai Rus, seful…

29 de minute ago

Danemarca vrea sa ridice bariere in calea „flotei fantoma” de petroliere rusesti care trec prin stramtorile daneze spre Marea Baltica. Anuntul guvernului de la Copenhaga

Danemarca ia in considerare modalitati de a limita trecerea vechilor petroliere care transporta petrol rusesc…

O oră ago

Noua super-drona maritima a Ucrainei, poate sa transporte 150 kg de explozibili si este dotata cu sistemul Starlink

Noua drona maritima ucraineana Stalker 5.0, care poate atinge o viteza de peste 75 km/h,…

2 ore ago

Inca un accident de tren in India, un tren de marfa s-a ciocnit cu unul de pasageri. Cel putin 8 morti, zeci de raniti – Video

Cel putin opt persoane au fost ucise si zeci de alte persoane au fost ranite…

2 ore ago

Cum au salvat americanii un echipaj al unei nave grecesti atacata de rebelii Houthi. Un elicopter militar i-a transportat pe USS Philippine – Video

Comandamentul Central al Fortelor Navale ale SUA (NAV) a anuntat ca a salvat echipajul cargoului…

54 de minute ago