Categories: politica

Ministra Justitiei il acuza pe Drula ca face declaratii „nocive pentru statul de drept”: „A reinviat practic discursul pe care PSD l-a avut in perioada domnului Dragnea”

Ministra Justitiei Alina Gorghiu a precizat, vineri, ca declaratiile liderului USR Catalin Drula sunt „nocive pentru statul de drept din Romania si faptul ca sugereaza ca DNA este un instrument politic aduce foarte multa toxicitate in societatea romaneasca”. Ea a adaugat ca Drula a reinviat practic discursul pe care PSD l-a avut in perioada lui Liviu Dragnea. „cred ca genul acesta de atac asupra justitiei este unul care afecteaza societatea din Romania”, a mai spus senatoarea PNL.

„Ca ministru a Justitiei, resping categoric declaratii si afirmatiile facute in spatiul public de conducerea USR cu privire la dosarul instrumentat de DNA in legatura cu achizitia de vaccinuri in perioada pandemiei. Declaratiile recente ale liderului USR Catalin Drula vreau sa intelegeti ca sunt nocive pentru statul de drept din Romania si faptul ca sugereaza ca DNA este un instrument politic aduce foarte multa toxicitate in societatea romaneasca. Dansul a reinviat practic discursul pe care PSD l-a avut in perioada domnului Dragnea si cred ca genul acesta de atac asupra justitiei este unul care afecteaza societatea din Romania”, a afirmat Alina Gorghiu, vineri la Targu Mures, citata de news.ro.

Ea a adaugat ca declaratiile lui Catalin Drula sunt „o eroare politica” si totodata o eroare care produce daune de imagine Romaniei.

„Spune simplu domnia sa – DNA poate sa isi faca treaba cu orice cetatean, orice politician, mai putin atunci cand vine vorba de membri USR pentru ca atunci, considera domnia sa, activitatea DNA este vanatoare politica. Consider aceste declaratii ale liderului USR o eroare, nu doar politica, ci o eroare care duce la producerea de daune imaginii Romaniei in afara granitelor noastre. Sunt puncte de vedere pe care, repet, le resping in calitate de ministru a Justitiei, pentru ca toti cetatenii Romaniei sunt egali in fata legii, indiferent de statut, indiferent de demnitate, indiferent de nivelul de salarizare, daca are carnet de partid sau altceva”, a mai explicat Gorghiu.

Presedintele USR Catalin Drula a declarat, vineri la un eveniment organizat de Renew Europe si USR, ca dosarul deschis impotriva lui Vlad Voiculescu este un exemplu alarmant de folosire a institutiilor statului impotriva opozitiei politice, iar statul de drept este calcat in picioare.

„Traim cel mai periculos moment pentru democratia romaneasca din ultimii 25 de ani. Este mai rau ca pe vremea lui Nastase, pentru ca acum, sub acoperirea razboiului, se actioneaza subtil si pervers. Observam o spirala a tacerii, un climat al fricii”, a mai spus liderul USR.

Drula a mai precizat, despre votul din Senat pentru ridicarea imunitatii lui Florin Citu, ca USR va vota „pentru”, asa cum ar vota in orice fel de caz. Despre Vlad Voiculescu, el a spus ca ramane pe lista USR pentru europarlamentare si a aratat ca este un simbol acum pentru lupta pe care o duc astazi in Romania si „o victima si un om inocent”.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Franta: Momentul in care duba penitenciarului a fost atacata cu mitraliere Kalasnikov. Mafiotul „Musca” a reusit sa evadeze – Video

A aparut o prima inregistrare video a atacului in care au fost ucisi, marti, trei…

8 ore ago

Gunoierii din Paris au intrat in greva. Ei cer un „bonus olimpic” si o crestere salariala

Aproximativ 400 de angajati de la salubrizare din Paris au intrat marti in greva, cerand…

10 ore ago

Bucurestean ucis in strada de doi indivizi, acestia l-au lovit cu batele. Medicii au incercat in zadar sa il resusciteze – Video

Trei indivizi s-au luat la bataie, pe Bulevardul Constructorilor din Bucuresti, langa Parcul Crangasi, starnind…

11 ore ago

Opt ceasuri ale lui Michael Schumacher s-au vandut la licitatie cu 4 milioane de franci elvetieni

Ceasuri apartinand lui Michael Schumacher, septuplu campion mondial de Formula 1, s-au vandut, marti, cu…

11 ore ago

Incendiu in Muntii Rodnei. Ard sase hectare de teren

Un incendiu a izbucnit, marti seara, in Muntii Rodnei, in apropiere de varful Toroioaga, informeaza…

11 ore ago